Marți 21 Noiembrie 2017
Text Size

Așa cum spuneam și în descrierea acestei categori, mi-am propus să împart cu voi poveștile impresionante de viață ale unor oameni deosebiți de la care am învățat foarte multe și pe care mă bucur nespus că Dumnezeu mi-a îngăduit ai cunoaște, pe care sunt fericit că îi pot numi cu drag „frați“ și „prieteni“.

Cristi VoiculescuCristian Voiculescu, este un înger care de patru ani de zile poartă pe umerii săi o cruce care pentru mulți dintre noi ar fi insuportabilă. La numai 9 anișori pe când se întorcea acasă alături de câțiva colegi, a fost lovit de o mașină pe trotuar în vreme ce își lua rămas bun de la colegii ce îl însoțeau. În impact a fost prins între mașină și un stâlp de pe marginea străzii. piciorul i-a fost zdrobit iar câteva organe i-au fost dislocate. Au urmat apoi în 4 ani 13 operații (câte una pentru fiecare an al vieții lui). Cu toate acestea Cristi mai găsește puterea de a merge înainte, de a se bucura de viață și de a ierta. Despre accident Cristi spune doar atât „N-a vrut nimeni să se întâmple ce s-a întâmplat“ el a iertat deja totul cu sufletul curat a unui înger și nu își dorește decât ca acel om să îl privească în ochi și să îi fie alături ajutându-l cu ce poate ca să se facă bine.

 

Eu l-am cunoscut pe Cristi la sfârșitul lunii mai a acestui an, de obicei mergeam la ore cu ajutorul bunilor mei colegi Cătălin și Adi dar în acea zi am rămas acasă, tocmai se sfârșise Dumnezeieasca Liturghie, mă pregăteam să mănânc și schimbam posturile, de odată am văzut un copilaș cu un cadru și am rămas acolo. Am privit atent povestea lui și la sfârșit am văzut pe post o adresă unde îl puteam contacta, am notat-o și am rămas câteva zile în așteptare nevrând să îl deranjez dar îmi doream să îi fiu alături așa că am hotărât totuși să-l caut. Și fiind foarte sincer cu voi vă voi mărturisi că încă de la prima discuție, imediat ce a aflat de faptul că sunt în cărucior, Cristi s-a oferit să mă ajute punându-mă în legătură cu cei ce l-au ajutat până acum... pe moment politicos i-am explicat că nu este nevoie să se deranjeze și că tot ce vreau este să îi fiu alături însă Cristi mi-a dat un răspuns în față căruia nu am mai putut să spun nimic „Mulțumesc mult , dar vreau să ai voință să încerci orice posibilitate pe care ți-o oferă Dumnezeu prin oameni, pentru că eu am fost ajutat , încerc să fac și eu același lucru“ în acel moment n-am mai putut să spun nimic, am primit informațiile pe care dorea să mi-le ofere și pentru câteva secunde i-am mulțumit lui Dumnezeu, că mi-a îngăduit să cunosc încă un înger.

Deși nu ne cunoșteam decât de puțină vreme și nu vorbisem decât foarte puțin trebuie să vă mărturisesc că de îndată ce am început bacalaureatul Cristi a fost cel care mă căuta aproape zilnic să-mi ureze succes și să vadă ce fac, fapt ce m-a surprins dar care m-a făcut fericit. Oarecum surprins și impresionat de grija ce mi-o purta i-am mărturisit „mă impresionează faptul ca deși ne cunoaștem de puțină vreme și nu ne-am văzut niciodată, ești atât de grijuliu și mă întrebi mereu ce am făcut“ moment în care cu o sinceritate ce te lasă fără cuvinte și inocența unui copil îmi spune „Pentru că țin la tine“ au fost cuvinte simple dar sincere, care au spus mai mult decât 1000 de cuvinte, pe care le voi păstra mereu în suflet. Foarte fericit de răspunsul lui  am îndrăznit totuși, curios fiind  să întreb și ce anume îl face să spună asta iar răspunsul lui spune tot „pentru că îmi ești drag și știu că ești alături de mine chiar dacă nici nu ne-am văzut , pentru că îmi ești prieten bun“. Iată dar că acest înger nu are nevoie de nimic mai mult pentru a fi fericit, decât de un simplu prieten, simplu gând că îi pasă cuiva de el, îi este suficient pentru a fi fericit.

Știu că povestea lui Cristi este una tristă, nu îmi pot imagina suferința acestui copilaș și a părinților lui dar am dorit să împart cu voi bucuria pe care acest copil mi-o oferă sperând că vă va fi de folos și că vă va ajuta să creșteți în credință, bucurându-vă de viață și prețuind fiecare clipă la justa ei valoare. Cristi deși suferă enorm reușește mereu să fie fericit. Priviți vă rog o clipă la lumina de pe chipul lui, la tăria pe care o dobândește de la Hristos, la setea nesfârșită de viață și dorința arzătoare de a se vindeca. Deși a suferit deja 13 operații Cristi le rabdă toate cu stoicism nu se mai teme de ele știe că va fi bine și așteaptă nerăbdător să plece din nou în Turcia pentru o nouă operație.

Cristi_Voiculescu

Am auzit adesea diverse persoane cu dizabilități spunând că nu îi ajută nimeni, că nimănui nu ii pasă sau că lumea îi privește altfel. Vreau însă să vă mărturisesc că Cristi este un bun exemplu că celorlalți le pasă, că ceilalți sunt gata să ne asculte și să ne ajute dacă noi vom știi să îi facem să creadă în noi. Dacă noi vom găsi puterea să depășim situația în care ne aflăm atunci îi vom face și pe ceilalți să creadă în șansa noastră. Cristi a reușit și în ianuarie, în cadrul unui teledon a fundației „Mereu aproape“ cu ajutorul lui Răzvan și Dani, cei 2 prezentatori de la matinalul Antenei 1 să strângă în 3 ore de emisie 15 000 de euro, suma de care Cristi avea nevoie pentru o nouă operație.

Eu am învățat foarte multe de la Cristian, îl respect și îl admir enorm pentru tăria de care dă dovadă, pentru voința lui de a se bucura de viață și răbdarea cu care le rabdă toate, făcând exerciții, ture prin curte cu ajutorul unui cadru și a unei ortoze, chiar dacă are mari dureri. Iar în ce privește acest subiect ca și în multe alte privințe trebuie să recunosc că micuțul m-a depășit.  Spre rușinea și neputința mea vă mărturisesc că deși ar trebui să mă îngrijesc și de trup nu prea am răbdare să fac exerciții, totuși luându-l pe Cristi ca exemplu sper să capăt și eu acea răbdare de care am atâta nevoie.

V-am prezentat acest caz pentru că sunt convins că avem multe de învățat de la el. Acest înger ale cărui aripi au strivite brusc întrun mod tragic învață acum să zboare din nou însă pentru a se înălța spre cer are nevoie de noi. Sunt sigur că Dumnezeu vrea ca prin Cristian să ne ofere o importantă lecție de viață, El dorește ca și noi să învățăm să fim mai buni, mai sensibili, mai răbdători în încercările noastre, învățând să ne bucurăm de viață și să ne înălțăm odată cu Cristi spre infinit .

Despre învățăturile pe care trebuie să le luăm din viață ne vorbește chiar Cristian întro poezie de-a lui ce mie mi-a plăcut și pe care cu îngăduința lui Cristi aș vrea să o împărtășesc cu voi

ÎNVAȚĂ DE LA TOATE

Învață de la apă, să ai statornic drum.
Învață de la flăcări,că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră, să taci și să veghezi,
Învață de la stâncă, cum neclintit să crezi.
Învață de la pietre,cât trebuie sa spui,
Învață de la soare, cum trebuie s-apui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniștit sa treci.
Învață de la toate, că toate-ți sunt surori,
Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori,
Învață de la flăcări,ce-avem de ars în noi.
Învață de la apă, să nu dai înapoi.
Învață de la umbră, sa fii smerit ca ea.
Învață de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învață de la păsări,să fii mai mult în zbor,
Învață de la toate, ca totu-i trecător.
Ia seama fiu al jertfei,prin lumea-n care treci,
Să-nveți din tot ce piere,cum sa trăiești in veci!

Nu întâmplător am ales să vă vorbesc astăzi despre Cristi, astăzi mama lui împlinește 50 de ani și marea ei dorință este ca Cristian să ajungă la școală la anul alături de colegii săi. Eu personal sunt convins că Cristi va fi bine și recunosc că împărtășesc și eu aceeași dorință, mai ales pentru că știu bucuria pe care o simțeam anul acesta în clasa a XII-a când după 11 ani de învățământ la domiciliu, am putut să mă bucur de ore, colegi și profesori, alături de colegii mei la școală.

Dacă doriți să aflați mai multe despre Cristi accesați blogul domnului Dan Sântimbreanu, cel care s-a ocupat de promovarea cazului lui Cristian, acolo găsiți poze, filmări, emisiuni, articole, poezii și alte date despre Cristian precum și poze recente cu starea lui Cristi. De asemenea dacă doriți să îi transmiteți un gând bun anunțați-mă și voi avea grijă să ajungă la el.

Cristi, un singur lucru vreau să îți mai spun să te îmbrățișez cu toată dragostea, ca pe un frate drag ce îmi ești, să îți mulțumesc pentru tot ce am învățat de la tine, pentru toată prietenia și bunătatea ce mi-o oferi și pentru simplu fapt că exiști. Te îmbrățișez cu drag, rămânând mereu lângă tine și pomenindu-te cu drag în rugăciuni. Multă sănătate și ție și mamei tale.

Sperând că genul acesta de povești să vă fie de folos, aștept părerile voastre și voi încerca să vă prezint și alte persoane deosebite.

Actualizare 15.08.2009 Acum în luminata zi a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, revin cu noi informații în cazul lui Cristi, el a fost consultat azi de către doctorul din Turcia ce se ocupă de tratarea lui și din fericire am primit vești minunate. Cristi va fi operat la început de septembrie, îi vor fi scoase din picior fixatorul și plăcile de titan, îi va fi pusă o tijă la femur vreme de 2 ani și nu va mai avea nevoie de orteze sau cadru și peste câtva timp, (sper eu cât mai repede) se va putea reîntoarce în bazinul de înot făcând polo la Floreasca, la fel ca înainte de accident. De asemenea vă mărturisesc cu bucurie că dorința pe care doamna Voiculescu și-a pus-o de în urmă cu mai puțin de o lună cu ocazia zilei sale de naștere se va împlini. Prin Mila și Darul lui Dumnezeu Cristi va fi anul acesta alături de colegii lui participând activ la cursuri începând cu acest an școlar. Sunt sigur că va fi foarte fericit, îmi amintesc și eu bucuria pe care o simțeam alături de colegii mei în Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău.   Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Actualizare 26.08.2009 Am vorbit cu Cristi și am aflat că pe data de 7 septembrie va pleca la operație în Turcia. Astăzi doamna Voiculescu a achiziționat biletele de avion. Intervenția va avea loc la Centru Medical Anadolu și va fi efectuată de Dr. Aydın Yücetürk. Pentru că unii din voi au solicitat informații și despre costul operației vă anunț că operația costa 12800 de euro, în acest moment Cristian are 1 1500 de euro dar nădăjduim ca prin mila și darul lui Dumnezeu să facă rost și de cei 2 000 de euro rămași, până pe 7 septembrie. Dacă totul merge bine, după operație Cristi va avea șansa unui nou început, se va întoarce la școală, sau în echipa de polo. Dar pentru ca acestea să devină realitate el are nevoie de rugăciunile și susținerea noastră.

Unii din voi impresionați de povestea lui, fără ca nimeni să le spună sau să le ceară ceva au dorit să se implice activ în cazul lui și pentru asta și eu și Cristi va mulțumim din suflet. Ca să fie mai simplu am decis să public aici si câteva numere de teledon valabile în rețeaua Romtelecom

0900 900 282 pentru o donație de 2 Euro

0900 900 285 pentru o donație de 5 Euro

0900 900 280 pentru o donație de 10 Euro

De asemenea există trei conturi deschise la

BCR Moșilor – București
Calea Moșilor nr.290 , sector 2
beneficiar – Voiculescu Mioara
cont EUR RO44RNCB0088002320440004
RON RO71RNCB0088002320440003
USD RO17RNCB0088002320440005

Vă mulțumesc din suflet pentru toate rugăciunile și pentru toate gândurile bune pe care le-ați transmis acestui înger și sunt sigur că Dumnezeu vă va răsplăti cu daruri la care nici nu visați și o bucurie fără de margini. Sunt mai sigur ca niciodată că acest înger va fi bine.

Actualizare 31.08.2009 Vă aduc noi vești în cazul lui Cristi, tocmai am vorbit cu mama lui și vă anunț cu bucurie că prin Mila și Darul lui Dumnezeu s-au strâns 2500 de RON prin numerele de teledon. Vă mulțumim din suflet pentru rugăciuni și susținere și sunt convins că prin purtarea de grija a lui Dumnezeu se vor strânge toți banii necesari, operația de pe 7 septembrie va reuși și acest înger va primi șansa la o nouă viață, la un nou început. Cristi va mai avea de indurat   câteva intervenții la genunchi o înlocuire a cartilajului  și a nervului sciatic dar asta nu îl sperie deloc, el este foarte încrezător și este convins că va fi sănătos.

Actualizare 11.09.2009 Întors acasă după o scurtă vacanță vă anunț cu bucurie că bunul meu prieten și frate Cristișor, a plecat în Turcia pe 7 septembrie, fiind operat a Cristi_Voiculescu_dupa_operaie_doua zi la ora 14. Câteva ore mai târziu, aveam să vorbesc chiar cu Cristian, care tocmai se trezise după operație. Părea puțin somnoros sau obosit dar mi-a spus că se simte bine și că operația a reușit. În afară de micile dureri post operatorii, nu au existat alte complicații sau probleme. Operația a decurs normal, Osul este bine fixat, fixatorul și șuruburile au fost scoase și doctorul consideră că nu mai este necesară implantarea unei tije. Cristi se va întoarce peste 3-6 luni în Turcia pentru un transplant de cartilaj la genunchi. Ca întotdeauna el este foarte optimist și se bucură din plin de viață, lucru lesne de observat datorită luminii de fața lui, ce se vede foarte clar și în pozele pe care le-am primit la numai câteva ore după operație.

În ultima conversație pe care am avut-o cu mama lui Cristi acum două zile, aceasta m-a informat că totul este bine și că nu există niciun fel de problemă. Deși în acest moment în Turcia există inundații și calamități, doamna Mioara mi-a spus să stau liniștit pentru că problemele sunt departe de ei. Se vor întoarce acasă peste câteva zile iar Cristian va reveni pe băncile școlii alături de colegii lui. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru rugăciunile și gândurile bune pe care le-ați înălțat spre cer pentru acest copilaș, vă mulțumesc pentru că ați fost alături de el, contribuind astfel prin dragostea și prietenia voastră la fericirea unui înger. Pentru toate acestea vă mulțumesc din suflet și îl rog pe Hristos Cel Viu și Multmilostiv să vă ocrotească și să vă binecuvinteze neîncetat, răsplătindu-vă cu darurile Vieții Veșnice.

 Actualizare 17.11.2009 Cu Mila lui Dumnezeu vă aduc noi vești în cazul lui Cristi, acesta va fi operat pentru a 15 oară în cursul săptămâna viitoare la un spital din Istanbul, unde îi va fi implantat un nou cartilaj la genunchi ce va fi  prelevat de la un tânăr decedat. Operația va fi efectuată de aceiași echipă de medici și costă circa 9.715 de euro. Cristi și mama lui sunt încrezători și curajoși ca întotdeauna și micul meu frățior abia așteaptă să facă și acest pas căci își dorește mai mult ca oricând să meargă din nou. Mă rog cu nevrednicie înaintea Celui Preaînalt convins fiind că le purta de grijă și se vor întoarce acasă  fericiți și sănătoși.

Actualizare 25.11.2009 Cu ajutorul lui Dumnezeu Cristi a trecut astăzi cu bine de a-15-a operație. Genunchiul lui a fost îndreptat, implantul de cartilaj nu a mai fost necesar căci în timpul intervenției i-a fost găsită o bucată proprie care încă e vie și se regenerează. I-a fost implantată însă o placă la genunchi. Vreme de 2 luni nu are voie să depună efort sau să se sprijine pe picior dar suntem încrezători că va fi bine. Din păcate există și vești mai puțin bune, în urma anesteziei rinichii lui s-au blocat și a fost necesară montarea temporară a unei sonde, procedeul a fost destul de dureros însă acum Cristi și mama lui sunt din nou fericiți și încrezători, durerile au trecut iar Cristian și ai lui se vor întoarce sâmbătă acasă. După spusele medicilor din Turcia, aceasta a fost ultima intervenție din punct de vedere ortopedic în cazul lui Cristian.

Cristi la 14 aniActualizare 25.01.2010 Zilele acestea pe data de 22 ianuarie  Cristișor a împlinit 14 ani, toți cei ce îl iubim i-am fost alături la ceas aniversar, urându-i multă sănătate, bucurie alături de cei dragi, multă pace și lumină în suflet, pace, binecuvântare și ajutor de la Dumnezeu. Spre bucuria și surprinderea mea echipa de la „Neatza cu Răzvan și Dani“, matinalii de la Antena 1 nu l-au uitat  pe  „micuțul lor prieten portocaliu“.   Din câte am aflat de la Cristi a avut parte de o zi frumoasă alături de colegii și prietenii lui. Azi l-am revăzut pe Cristi fericit și plin de viață ca întotdeauna. Nu știu exact ce anume și-a dorit Cristișor astăzi însă cel mai probabil, la cum îl cunosc, acest înger nu își dorește nimic altceva decât sănătate, să meargă din nou și să se întoarcă alături de colegii lui de la școală și din echipa de polo de la Floreasca. Sunt convins că această dorință a lui se va împlinii curând însă  până atunci mă plec umil spre cer și îl pomenesc în rugăciuni, punându-l în grija lui Hristos, a Maicii Sale, a Sfântului Nicolae ce îi este ocrotitor încă de la naștere și a Sfântului Nectarie ce îmi este foarte foarte drag. Sper din suflet ca toate zilele vieții lui să fie pline de bucurie și pace și să fie mereu înconjurat de oamenii ce îl iubesc: părinți, frați, rude, prieteni și colegi precum a fost la acest frumos ceas aniversar.

Actualizare 20.04.2010 Hristos a înviat! Astăzi am primit un nou E-mail cu informații de la mama lui Cristian. Micuțul îngeraș a renCristi înaprilie 2010unțat  la îndemnul medicilor să mai poarte orteza de la femur, deoarece aceasta nu lăsa mușchiul să se dezvolte. Începând de astăzi el poartă o nouă orteză.  Aceasta preia o parte din ceea ce făcea nervul sciatic-popliteu intern. Îi ține talpa piciorului la 90 grade,  și în mers îi ridica degetele de la picior.Este o orteză din Suedia din carbon foarte ușoară, iar mușchiul este liber și se poate dezvolta. Familia lui este acum în căutarea unui medic care să îi facă un implant de nerv sciatic-popliteu. Acum așteaptă vești de la medicul din Hanovra care l-a operat pe Dan Sântimbrean de fibrom acustic. Cristian merge în cârje, face 2 ore de gimnastica medicală în fiecare  zi, încearcă să meargă cu o singură cârje pe distanțe scurte iar în curând sperăm să renunțe la sprijin și să meargă fără cârje. Este ambițios și în ceea ce privește școala. Profesorii de la școală spun ca este peste nivelul clasei și depune același efort la învățătură pe care l-a depus să învingă toate suferințele. Fiind un băiat corect, bun și cuminte el își dorește mereu ca notele și aprecierea muncii lui să fie făcută realist, fără favoruri  pentru ca are o situație specială. Recuperarea este destul de dificilă pentru că are  dureri la glezna,genunchi și încă nu s-a obișnuit cu plăcuța de titan de pe tibie și are dureri la fiecare mișcare. Cu toate acestea el nu este speriat, este mereu în căutare de soluții pentru că își dorește ca piciorul lui drept să își recapete forma dinainte de accident. Deși gândul unor noi operații îmi dă fiori și mie și mamei lui, Cristi este foarte puternic și cele 15 operații nu l-au descurajat, el este conștient,calm și curajos, pentru el operațiile  au devenit drumul pentru a fi ca înainte de accident. Acum e mare deciziile îi aparțin iar noi cei ce îl iubim îi vom sta alături în acest drum oricât de greu va fi și cu toții suntem siguri că în curând el va fi pe deplin sănătos. Din luna mai el intenționează să se întoarcă zilnic în bazinul de la Floreasca. Spre finalul E-mail-ului am fost rugat de mama lui Cristi să anunț că au 2 perechi de ghete ortopedice făcute din piele bleumarin cu întăritură metalică la caramb, la piciorul drept având taloneta de 3 cm panta spre călcai pe care Cristian nu a reușit sa le poarte decât o luna pentru au urmat apoi operațiile. Ghetele sunt o pereche îmblănite, pentru iarnă și o pereche pentru primăvară-vară și au numărul 40. În mod normal ele costă în magazinele de profil 500 de RON perechea dar dânșii vor să le ofere gratuit unui copil care are nevoie.

Comments   

#2 Răzvan Ciule 2009-07-29 22:14
Eu nu am făcut decât să împărtășesc cu întreaga lume bucuria pe care Cristi mi-o oferă din clipa în care l-am cunoscut. Nu am făcut decât cea ce era dator a face, a vă fi alături oferindu-vă prietenia și dragostea mea. Dar mai presus de toate il rog pe Preadulcele Hristos, Cel ce este tămăduirea și alinarea tuturor să aibă grijă de Cristi și să îl întărească, revărsând asupra lui multă bucurie, lumină, sănătate și ajutor. Sunt sigur că suferința pe care acum acest înger o îndură, se va sfârși curând și ne vom bucura cu toții, dând Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vă muțumesc din suflet pentru frumoasele cuvinte pe care mi-le-ați oferit și pentru simplu fapt că existați. Vă îmbrățișez cu dragoste și respect și vă pomenesc cu nevrednicie în rugăciuni.
#1 Mioara Voiculescu 2009-07-28 21:44
Mulțumim, Răzvan pentru sprijinul tău. Ești un tânăr cu un suflet deosebit și ceea ce faci este un drum care iți va aduce mulțumire sufletească, dar poate uneori și dezamăgiri. Dar pentru că și tu ești un luptător optimist în aceasta lupta cu viața sa nu uiți că:

“Vine un moment în viata când realizezi
Cine contează
Cine nu a contat niciodată
Cine nu va mai conta…
Și cine va conta întotdeauna…

Deci nu iți face griji pentru oamenii din trecutul tău,
Există un motiv pentru care nu au ajuns sa fie prezenți în viitorul tău…”

Răzvan succes și multe realizări în tot ceea ce iți propui să faci.
Te îmbrățișăm cu drag,
Cristian și mama

Vizitatori

52.6%Romania Romania
12.5%United States United States
9.5%Italy Italy
4.1%France France
3.5%Republic Of Moldova Republic Of Moldova
2.9%Spain Spain
2.3%United Kingdom United Kingdom
1.7%Germany Germany
1.7%Russian Federation Russian Federation
1.1%Ukraine Ukraine

Today: 1
Yesterday: 6
This Week: 7
Last Week: 29
This Month: 108
Last Month: 114

Comentarii recente

  • Asociația Umanitară „Alexandru Damian“, un strop de lumină și alinare în viața copiilor bolnavi de cancer

    • Roxana Popescu 12.05.2014 14:59
      Un articol foarte frumos. Pentru cei care sunt interesti sa fac voluntariat va recomand sa intrati ...
  • Cât costă un site?

    • Răzvan Ciule 28.09.2014 19:45
      Stimate domn vă mulțumesc pentru comentariu si va respect opinia, totuși consider că este necesar ...
       
    • anomim 09.04.2014 00:18
      :cry: gazduire 5 euro pentru un magazin virtual?:D si ssl? si vps, si cpu si baze de date serioase, si ...

Copyright © 2008-2014 All Rights Reserved. Toate drepturile asupra acestui site aparţin lui Răzvan Ciule. Pentru preluarea sau publicarea informaţiilor de pe acest site pe alte pagini vă rugăm să contactaţi autorul utilizand datele din cadru secţiunii de contact şi să precizaţi sursa. Orice modificare sau preluare a conţinutului fără consimţământul autorului reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.

SEO monitor