Marți 21 Noiembrie 2017
Text Size

M-am născut la Zalău, pe frumoasele meleaguri Sălăjene, în Ajunul Adormirii Maicii Domnului (14 august 1989). Din grija lui Dumnezeu am fost pus sub ocrotirea Maicii Domnului, cu toate acestea, prin Taina Sfântului Botez am primit numele de Răzvan-Florin. Chiar dacă Dumnezeu mi-a dăruit la naștere o cruce puțin mai diferită decât a celor din jur, fiind imobilizat întrun scaun cu rotile, acest fapt nu m-a oprit nicio clipă să mă bucur de viață și de darurile minunate a lui Dumnezeu.

La 8 ani am intrat pe băncile școlii, urmând clasele I-VIII la Școala Generală „Gh. Lazăr“, încercând să dobândesc cât mai mult din învățătura cea bună. Deși beneficiam conform legii de învățământ la domiciliu și ajungeam rare ori la școală, îmi amintesc cu drag, respect și recunoștință de doamna învățătoare Ana Costruț, doamna Daniela Teșinski, doamna Lidia Botiș, Rodica Crișan ori doamnele diriginte Gudea Mioara și Ghiran Victoria. Aceștia sunt doar câțiva din colectivul de profesori care prin dragostea, exigența și strădania lor jertfelnică au contribuit la formarea mea în școala generală și cărora am dorit să le adresez mulțumiri.

Mama mea a avut grijă să-mi insufle încă de mic copil credința față de Dumnezeu însă în perioada studiilor gimnaziale aveam însă să primesc o chemare mai presus de fire, pe care o păstrez și azi ca temelie a ființei mele, chemarea sfântă de a slujii lui Hristos. La 10-11 ani am cunoscut o tânără ce se pregătea să devină călugăriță la „Sacro Cuore“. Fiind o fire foarte sociabilă, curioasă și dornică de cunoștințe, nu am putut să stau nepăsător văzând că ea avea o anumită rânduială zilnică de rugăciune și am început să-i pun tot felul de întrebări și astfel ajunsesem să citesc zilnic Scriptura ori alte cărți ziditoare de suflet și să mă rog mai mult.  Un an de zile nu am făcut altceva decât să mă rog și să învăț, atunci am conștientizat pentru prima oară că nimic nu e întâmplător, că fiecăruia din noi îi este dată o anumită chemare și că ceea ce pentru unii ar părea o cruce foarte grea, pentru mine era, este și va rămâne unul dintre cele mai de preț daruri pe care Hristos mi le-a făcut alături de Darul Vieții, dragostea Lui și cei dragi mie. Atunci am decis că voiesc cu toată inima mea a sluji lui Dumnezeu, Bisericii și aproapelui. Știam de la început că va fi mai greu și că starea mea medicală s-ar putea să îmi îngreuieze drumul spre preoție, dar nu am lăsat nicio clipă acest lucru să mă oprească, ci cu inima curată a unui copil m-am pus în mâinile lui Hristos și a Maicii Sfinte și Le-am spus că voiesc ai sluji și ai mărturisi în fiecare clipă a vieții mele și că dacă Ei vor dori să fie slujiți de unul ca mine, sunt convins că mă vor ajuta și vor face din mine un preot bun.

Ca de fiecare dată când pornim pe drumul mântuirii și în cazul meu au fost și încă mai există încercări și ispite însă deși ani au trecut, chemarea preoției a continuat și continuă să ardă în inima mea neîncetat până azi. În 2004  la finalul studiilor gimnaziale aveam în gând să urmez cursurile unui profil de filologie, ori a unuia de informatică pentru că la acea vreme deși sunt din Zalău, nu știam că la noi în oraș exista un seminar teologic și pe lângă teologie, limbile străine și informatica au fost mereu două mari pasiuni ale mele, urmând ca după aceea să dau examenul de admitere la o facultate de teologie, pentru a-mi putea împlini chemarea.

Dumnezeu însă avea să îmi pregătească altă cale mult mai frumoasă căci, cu numai o lună înainte de examenul de capacitate, aveam să primesc lista cu profilurile disponibile și undeva pe ultima pagină cu licee aveam să văd și locurile oferite de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfinții Trei Ierarhi“ Zalău. La fel ca și atunci când am răspuns prima oară chemării lui Hristos, de îndată ce am văzut această opțiune am știut clar că acesta era drumul  pe care trebuia să îl urmez.  La auzul deciziei mele toți cei dragi mie: părinți, rude, profesori, colegi și prieteni s-au bucurat foarte mult așa că am încercat să aflăm ce pași trebuie urmați în continuare. Simțind chemare lui Hristos mai puternică ca niciodată, am fost convins că dacă Dumnezeu m-a chemat și mi-a pus înainte această opțiune atunci locul meu e acolo și că de va fi voia Lui să fac seminarul îl voi face. Cu toate acestea de îndată ce am primit broșura și a aflat că trebuie să dau și o probă medicală în inima mamei a apărut și o oare care teamă că nu voi fi admis și că voi fi dezamăgit și de aceea a încercat să mă facă să mă răzgândesc, spunându-mi că programul e destul de strict și încărcat, că nu o să mă descurc cu muzica ori alte asemenea. Ne voind a o supăra am hotărât că voi da la Filologie dar că înainte vreau să încerc la Seminar. Hotărârea definitivă care avea să îmi schimbe definitiv viața am luat-o însă în urna unei discuții avute cu doamna Ghiran Victoria, diriginta mea de la aceea vreme, care aflând de chemarea mea spre preoție m-a provocat la o discuție sinceră și matură despre ce înseamnă Biserica, preoția și care sunt datoriile și responsabilitățile pe care le implică preoția în sfințenia ei, iar la final după o discuție de  vreo oră a ajuns să îmi spună „-Răzvan, văd că îți dorești cu adevărat să fi teolog așa că dacă tu asta vrei nu renunța!“ De atunci am hotărât ferm și clar că voi merge la Seminar și asta mai ales pentru că aveam în suflet convingerea că Hristos e cu mine și de fiecare dată când am crezut în ceva cu tărie și convingere am primit de la Dumnezeu acel lucru chiar și fără al cere.

Având în vedere sfatul doamnei, faptul că îl aveam alături pe Hristos și convingerea sufletească, că totul va fi bine, după ce am obținut acordul părintelui Radu Rus, binecuvântarea Prea Sfințitului Petroniu și am parcurs toate formalitățile solicitate, m-am prezentat plin de emoții la examen. Prin Mila și Darul lui Dumnezeu am trecut cu bine de examen, fiind admis al patrulea.

Anii de seminar  sunt și vor rămâne o frumoasă perioadă a vieții mele. Acolo am putut să mă exprim sincer și deschis, exact așa cum sunt. Eram alături de niște oameni care având aceeași chemare puteau înțelege în chip mai clar tot ceea ce Dumnezeu îmi picurase în suflet. Nu voi uita bucuria pe care Dumnezeu mi-a îngăduit-o atunci când stând înaintea lui Hristos îmi înălțam mintea și sufletul spre cer, plecându-mi capul în frumoasa capelă a seminarului, preoții și profesorii calzi care au încercat să-mi insufle tainele teologiei și dragostea față de Biserică, aproape, credință, cultură și neam, dar care mai presus de toate mi-au oferit cu blândețe dragostea și bunătatea lor sinceră. Îmi e greu să mă rezum doar la câteva nume, deoarece port un deosebit respect întregului colectiv de profesori care m-au îndrumat în Seminar și îi port în suflet și în rugăciuni oriunde aș fi, dar totuși simt nevoia și dorința de mă întoarce cu recunoștință față de Pr. Prof. Radu Rus, Pr. Dir. Pop Ionuț, Pr. Margin Ionuț, cel care îmi este și călăuză duhovnicească și față de doamnele profesoare Ștefania Nechita și Corina Bumbaș. De asemenea nu îi voi uita niciodată pe cei ce mi-au fost colegi și prieteni în seminar. Deși am terminat seminarul în promoția 2008-2009 o parte din mine va rămâne mereu în seminar tot așa cum și seminarul este și va rămâne veșnic o parte importantă a ființei mele.

Pe lângă înțelepciunea cea ziditoare de suflet în seminar am găsit și alți talanți pe care îi puteam folosi spre slava lui Dumnezeu și întărirea celor din jur, astfel la îndemnul Pr. Radu Rus, în 2004 am început să scriu în revista seminarului. În 2006 Dumnezeu mi-a pus înainte o nouă îndeletnicire, cunoscând pasiunea mea pentru calculatoare și informatică și ne voind a o ține îngropată, mi-a scos în cale pe cineva care m-a învățat să o folosesc spre ce ceva bun și folositor. Chiar dacă atunci am refuzat sugestia acelui domn de a mi crea  un website personal, am încercat să învăț cât mai multe de la dânsul și de atunci din 2004 sunt cel care se ocupă de site-ul actualului  Liceu Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” Zalău. Ulterior au apărut și alte proiecte dar despre acestea veți putea afla mai multe la secțiunea Webdesign. Acolo veți găsii informații despre ce înseamnă un site, la ce folosește, cât costă, precum și un portofoliu cu paginile pe care le-am realizat până în prezent.

Deși am lucrat cu pasiune pe latura informatică nu am uitat totuși că eram elev și că eram un tânăr teolog chemat mai presus de toate la mărturisirea lui Hristos și de aceea la îndemnul și suportul profesorilor și mai ales a doamnei Prof. Corina Bumbaș, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, în iunie 2007 a văzut lumina tiparului prima mea carte. Volumul „O viață trăită alături de Hristos” cuprinde atât primele mele articole, publicate în cadrul revistei „Credință și Viață“ în primi trei ani de seminar dar și alte texte scrise special pentru acest volum. Cartea adresată în primul rând tinerilor de vârsta mea, dar nu numai, abordează diverse subiecte precum: crucea, postul, încercările și ispitele vieții, relația tinerilor cu duhovnicul, Chemarea lui Hristos, ori Cinstirea Maicii Domnului.

Pentru un adevărat creștin este deosebit de important ca iubirea sa față de Dumnezeu să se răsfrângă și asupra celor din jur. De aceea din decembrie 2008 am fost și sunt implicat în diverse campanii ce vizează informarea tinerilor cu privire la persoanele cu dizabilități, tipuri și forme de dizabilități, problematica tinerilor: droguri, alcool, fumat, sarcina la adolescență și urmările ei, relația copii părinți, precum și în ajutorarea, informarea și susținerea familiilor și a copiilor bolnavi de cancer.

În perioada 2009-2012 am urmat cursurile de licență în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, la specializarea „Teologie Ortodoxă Pastorală”, fiind declarat liceniat în Teologie Oerodoxă după susținerea lucrării cu titlul „Cateheza copiilor și implicarea tinerilor în Biserică prin metode active”. Lucrarea a fost realizată sub coordonarea Pr. Conf. Dr Constantin Valer Necula, titular al catedrei de Catehetică și Omiletică din cadrul  Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu,  volumul omonim, fiind apoi adus în fața cititorilor în primăvara lui 2013.

În iulie 2013 am fost declarat admis în cadrul studiilor de Master în Teologie Practică pe care le-am absolvit doi ani mai târziu, fiind declarat masterand în teologie ortodoxă după susținerea lucrării de dizertație  intitulată „Pedagogia existenței. Teme de credință pentru persoanele cu dizabilități”, realizată sub atenta îndrumare a aceluiași Pr. Prof. Conf. Dr. Constantin Valer Necula.

Pe lângă pregătirile pentru periada de doctorat, în prezent continui și activitatea teologică și publicistică, actualete lucrând la dezvoltarea subiectului din dizertație, lucrarea urmând a fi adusă în fața cititorilor cât mai curând, cât și la redactarea și finalizarea unor proiecte mai vechi cum ar fi un la un volum de proză „Bucuria și curajul mărturisirii” și unul de versuri. De asemenea continui dă mă implic și în activitatea de voluntariat și freelancing în special pe partea de programare, web design și design grafic.

Mulțumind lui Dumnezeu pentru toate câte s-au făcut până în prezent nădăjduiesc că această pagină v-a răspuns măcar la câteva întrebări pe care le-ați putea avea despre mine. Sperând nu v-am plictisit foarte mult vă îndemn cu drag să citiți și restul paginilor acestui site nădăjduind că vă vor fi de folos și aștept opiniile, sfaturile, criticile sau întrebările voastre la oricare din variantele puse la dispoziție în cadrul paginii de contact.

Comments   

#1 IOANA ZAH 2011-01-20 17:47
DUMNEZEU SA-TI DARUIASCA SANATATE SI MULTA PUTERE DE MUNCA!

Vizitatori

52.6%Romania Romania
12.5%United States United States
9.5%Italy Italy
4.1%France France
3.5%Republic Of Moldova Republic Of Moldova
2.9%Spain Spain
2.3%United Kingdom United Kingdom
1.7%Germany Germany
1.7%Russian Federation Russian Federation
1.1%Ukraine Ukraine

Today: 1
Yesterday: 6
This Week: 7
Last Week: 29
This Month: 108
Last Month: 114

Comentarii recente

  • Asociația Umanitară „Alexandru Damian“, un strop de lumină și alinare în viața copiilor bolnavi de cancer

    • Roxana Popescu 12.05.2014 14:59
      Un articol foarte frumos. Pentru cei care sunt interesti sa fac voluntariat va recomand sa intrati ...
  • Cât costă un site?

    • Răzvan Ciule 28.09.2014 19:45
      Stimate domn vă mulțumesc pentru comentariu si va respect opinia, totuși consider că este necesar ...
       
    • anomim 09.04.2014 00:18
      :cry: gazduire 5 euro pentru un magazin virtual?:D si ssl? si vps, si cpu si baze de date serioase, si ...

Copyright © 2008-2014 All Rights Reserved. Toate drepturile asupra acestui site aparţin lui Răzvan Ciule. Pentru preluarea sau publicarea informaţiilor de pe acest site pe alte pagini vă rugăm să contactaţi autorul utilizand datele din cadru secţiunii de contact şi să precizaţi sursa. Orice modificare sau preluare a conţinutului fără consimţământul autorului reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.

SEO monitor