Marți 21 Noiembrie 2017
Text Size

Gânduri de taină din cămara sufletului

Călăuze spre cunoaștere, importanța modelelor în formarea elevului, relația profesor- elev

profesor elev

Mrd teolog Răzvan-Florin Ciule

Specializare Teologie Practică

Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Sibiu

„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.“

Dacă în primii ani de viață membrii familiei sunt principalele modele ale copilului, odată cu integrarea lor în sistemul educațional, ordinea este adese ori schimbată, copilul văzând adesea în dascălul său un adevărat model de cunoaștere, căreia vrea să-i urmeze în înțelepciune, profesorul  fiind adesea considerat un for superior în domeniul cunoașterii.

Conștientizînd așadar respectul, autoritatea și importanța de care se bucură în viața elevilor, dar și responsabilitatea extraordinară ce constituie un sine qua non în activitatea oricărui cadru didactic, dascălul este chemat să caute și să găsească mereu cele mai bune metode de expunere și tranmitere a cunoștințelor și a modelelor necesare oricărui tânăr aflat în formare. Însă dincolo de aspectul de transmitere a unor cunoștințe teoretice acumulate în timp, dascălul trebuie să fie în permanență un model pentru elevii săi, punându-le înainte tot ceea ce are el mai bun, mai frumos și mai curat. Astfel el va arăta nu numai un amplu ansamblu de cunoștințe ci va reuși să transmită elevilor un întreg sistem de valori călăuzindu-i astfel spre adevărata înțelepciune ce va face din ei oameni vii și responsabili ai societății de mâine.

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD: 2012 – ANUL OMAGIAL AL TAINEI SFÂNTULUI MASLU ŞI AL ÎNGRIJIRII BOLNAVILOR ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ

pilda samarineanului

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, 
PREACUCERNICULUI CLER 
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI 
DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE, 

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi;
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Anul 2012 a fost proclamat de Sfântul Sinod ca Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, având în vedere că viaţa şi sănătatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu faţă de care Biserica îşi arată mereu grija şi responsabilitatea. Sfânta Evanghelie şi Sfinţii Părinţi subliniază legătura între suflet şi trup, între viaţa spirituală şi activitatea socială a omului, între rugăciune şi acţiune, între evlavie şi dărnicie, între Liturghie şi filantropie.

Îngrijirea bolnavilor şi curăţirea de păcat au fost accentuate încă din Vechiul Testament prin:îndemnul de a cerceta pe bolnavi „Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” (Ecclesiastul 7, 37) şi sfatul de a recurge la ştiinţa medicilor, care este de la Dumnezeu: „Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul […] că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 38, 12, 14), subliniind rolul curăţitor şi tămăduitor al untdelemnului sfinţit şi al ungerii bolnavului de şapte ori cu acesta (Levitic 14, 15-17; Isaia 61, 1).

Vindecarea celor suferinzi este unul dintre actele însoţitoare propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos pe acest pământ, o împlinire a profeţiilor Vechiului Testament (Isaia 53, 4). Sfântul Evanghelist Matei mărturiseşte că Hristos „a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Matei 8, 16-17). De asemenea, tămăduirea bolnavilor este o manifestare a puterii dumnezeieşti a lui Hristos, Care a venit în lume spre a vindeca, prin Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, întreaga umanitate căzută în boala păcatului „toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 40-41). 

Cuvânt la-1 iunie, despre inocența pruncilor și relația lor cu Dumnezeu

„Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.“ (Marcu 10,13-16)

 

La fiecare început de vară când bunicii noștri ies la semănat și pământul primește sămânța care mai apoi dă rod prin binecuvântarea lui Hristos, umplând pământul de frumoasa zidire a lui Dumnezeu, nu întâmplător Dumnezeu a rânduit să ne aducem aminte și să ne bucurăm de pruncii Lui, sămânța cea curată a acestui neam. De aceea azi vă invit cu smerenie și dragoste să reflectăm puțin la ceea ce înseamnă copiii, copilăria, inocența și bunătatea lor, la legătura și responsabilitatea dintre copii și părinți dar și la legătura dintre copiii, educație, Biserică și Hristos.

 

Ce sunt copiii?

 

CopiiNăscuți ca rod al dragostei dintre oameni, copiii reprezintă darul cel mai de preț pe care Dumnezeu îl face unei familii, întărind, pecetluind și desăvârșind legătura sfântă săvârșită în Taina Cununiei. Ei reprezintă rodul văzut a lucrării dătătoare de viață și a binecuvântării Divine ce însoțește familia și încă de la facerea lumii oferă lumii odată cu nașterea lor un prilej de mare bucurie și speranță.

Fiecare copil constituie o nouă șansă spre desăvârșirea lumii pentru că din micuții de azi se poate naște mai târziu un doctor bun ce poate găsii leacul unor boli incurabile, un dascăl bun ce va împărtășii cu drag și generațiilor următoare înțelepciunea pe  care Dumnezeu a pus-o în el, un artist minunat care va mângâia sufletele noastre cu arta și sensibilitatea sa, născând în  noi dragostea de frumos, un inginer bun care va contribui la sporirea condițiilor de trai, un avocat bun, iubitor de dreptate, un preot, un Episcop sau mai ales un sfânt ce va mărturisii lucrarea continuă a lui Dumnezeu ce a fost activă de la facerea lumii, continua până în zilele noastre și nu va înceta până la sfârșitul veacurilor.

Fiind zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu fiecare om are în el un crâmpei din lumina lui Hristos, o mulțime de virtuți și haruri care înmulțite cu stăruință și răbdare duc la sfințenie și desăvârșire. Cu toate acestea copiii sunt cei care au reușit să se apropie cel mai mult de despătimire prin inocență, bunătate, iertare, dragoste și blândețe, arătându-se azi bine-plăcuți lui Dumnezeu și cucerind inimile celor din jur prin gingășia lor.

Copilăria

 

CopiiAceastă perioadă a vieți este probabil cea mai frumoasă și mai curată perioadă a vieții în care ne fiind atât de afectați, de grijile lumii, de patimi și păcate reușim să ne bucurăm din plin de viață, mutându-ne atenția asupra frumuseții vieții și a unor valori cu adevărat importante precum: bunătatea, familia, prietenia ori credința.

Azi vă invit să reflectăm măcar o clipă la copilăria noastră când ne bucuram privind, un curcubeu, când zâmbeam la soare asemeni lui Creangă în frumoasele lui Amintiri din copilărie, când în bunătate și jertfelnicie nu ne sfiam să împărțim tot ceea ce aveam cu cei dragi, când ne jucam cu cel mai bun prieten, când ne supăram ușor doar pentru că toți vroiam același lucru dar nu puteam să stăm mai mult de 5 minute triști și apoi zâmbeam din nou, la dragostea și grija mamei, ce ne strânge mereu la piept ori la bunica ce ne împreuna seara mâinile a rugăciune învățându-ne „îngerașul“ ori „Tatăl Nostru“.

Iată defapt adevăratele valori și motive pentru care Hristos iubind copiii ne condiționează intrarea în Cer de curăția, sinceritatea, bunătatea și gingășia pruncilor. Numai păstrând valorile copilăriei și ceea ce am primit de la părinți, dascăli și preoți, păstrând temelia credinței și curăția sufletului vom reușii să fim de folos lumii și să moștenim Împărăția Cerurilor.

Iată de ce, mai mult sau mai puțin conștienți de importanța celor mici,  atât biserica cât și statul și-au propus să ocrotească, să ajute și susțină educația și dezvoltarea cât mai armonioasă a celor mici.

Pentru a forma un popor, un cetățean și un creștin bun este însă necesar ca celor mici să li-se ofere o educație și o cateheză temeinică și un exemplu bun atât în familie cât și în instituțiile statului precum instituțiile de învățământ sau Biserica.

Educația

 

1.1Educația în familie

 

CopiiAm auzit în repetate rânduri spunându-se despre o persoană că are sau că nu are ce „cei 7 ani de acasă“ și asta pentru că pe bună dreptate că educația primită de la părinți ori bunici, în primii ani de viață are un rol esențial în formarea noastră pentru că deși nu au studii, diplome și tact pedagogic în conformitate cu „înaltele standarde Europene“ eu au reușit fără a se strădui foarte mult au reușit să ne dea cea mai importantă lecție, aceea a omeniei, a bunului simț, a sincerității și a onestității.

 

 1.2Educația în școlii

 

CopiiȘcoala prin definiție este instituție cu un scop pedagogic și formator ce are ca singur obiectiv formarea celor mici și împărtășirea, transmiterea a cât mai multe informații ce vor contribui la formarea tinerilor elevi. Biserica nu a fost niciodată împotriva instituțiilor de învățământ ori a cunoașterii ci din contra primele școli poporale și licee fiind înființate cu susținerea bisericii, aceasta asigurând inițial atât preoți profesori, cântăreți cât și materialele didactice necesare.

Catehizarea

 

Catehizarea sau educația religioasă are ca unic obiectiv călăuzirea credincioșilor de toate vârstele și susținerea lor în procesul de descoperire, înțelegere, aplicare și trăire a adevărurilor de credință, a tainelor și a slujbelor Bisericii.

Catehizarea copiilor reprezintă o latură aparte a aspectului pedagogic al Bisericii. Ea trebuie să țină cont de vârstă, nivel de dezvoltare a celor mici, de pasiunile și de modul lor de a fi cu toate acestea dacă privim cateheza copiilor per ansamblu vom vedea cu ușurință că educația religioasă la fel ca cea laică, clasică se împarte în două sau chiar trei componente majore: cateheza primară din familie, cateheza școlară, din cadrul orei de religie și cea făcută în sânul Bisericii prin implicarea celor mici în viața propriu-zisă a parohiei din care fac parte prin activități specifice.

1.1Cateheza în familie

 

CopiiFiecare dintre noi își aduce cu siguranță aminte de serile în care părinții sau bunicii ne-au învățat să ne rugăm, să cerem ajutorul îngerului păzitor, să rostim rugăciunea „Tatăl Nostru“, a Blândului Hristos, a Maicii Sale sau a Sfinților, pecetluindu-ne apoi cu semnul Sfintei Cruci. Ei sunt aceea care ne aduceau cu drag în dangăt de clopot la Biserică pentru a ne face părtași la întâlnirea cu Hristos, cei care îngenunchind cu smerenie ne învățau să ne plecăm genunchii în fața Împăratului Slavei.

Tot ei sunt aceea care care ne-au arătat întâia oară chipul sfinților în icoane sau care la fiecare Crăciun ne învățau frumoasele colinde din străbuni, făcându-ne astfel să ne alăturăm îngerilor ce cântau în cor spre bucuria și luminarea lumii că Hristos se naște. Care din noi poate uita bucuria pe care o trăiam în fiecare an când îmbrăcați în haine noi mergeam să luăm lumina împreună cu părinții, bunicii și rudele, cu făclii în mâini dar mai ales pe chip și în suflete, înconjuram Biserica cântând „Hristos a înviat“ iar apoi după ce luam binecuvântare și ne împărtășeam cu Cereștile Taine și cu Sfintele Paști, ne spălam în zori zilei cu un ou roșu și apoi ciocnindu-le cu nerăbdarea specifică copilăriei vesteam veseli învierea lui Hristos.

Tot în familie am învățat că nu trebuie să mințim, să furăm sau să fim răi, părinții sunt cei care deșii uneori ne mustrau ne învățau mai apoi lecția pocăinței și a iertării, ne învățau să fim milostivi, buni și înțelepți. Iată doar câteva din minunatele virtuți și valori pe care înaintașii noștri au știut să le sădească în inima și în ființa noastră cu simplitate și smerenie.

1.2Cateheza școlară

 

CopiiȘcoala este cea care preia ceea ce am învățat de la părinți și încearcă să dezvolte valorile primite și să ne ajute să înțelegem ce înseamnă rugăciunea, postul, care sunt cele 10 porunci. ce este păcatul, care sunt urmările lui, ce este Biserica și cum ne curățim de păcate prin pocăință, Spovedanie, Împărtășanie și celelalte Taine ale Bisericii. Ea este cea care ne ajută să înțelegem încet încet ideea de grup, comunitate și comuniune ce va fi ulterior desăvârșită în Biserică.

Având în vedere că nu toate familiile au beneficiat de o educație religioasă, ora de religie din școli este foarte utilă deoarece ea vine adesea în întâmpinarea unor întrebări esențiale ale copilului cum ar fi: „Cum a apărut lumea?“ , „De ce murim?“ , „Ce este viața și ce scop are?“ , „Cine este Dumnezeu și cum arată El?“, „De ce să merg la Biserică sau cum să mă rog?“ Școala este cea care deși uneori nu reușește să explice lucrurile în profunzimea lor teologică și duhovnicească le arată copiilor existența lui Dumnezeu și îi îndeamnă să îl cheme, să-L caute, să-L cunoască prin propria trăire în mijlocul Bisericii Sale, ajungând astfel la o cateheză a Bisericii, o cunoaștere a lui Dumnezeu în mod activ și personal prin participarea în comuniune cu Hristos, cu Maica Domnului și Sfinții Săi, la Slujbe, Taine și Ierurgii alături de preot și de ceilalți ceilalți credincioși.

 

1.3Cateheza activă din cadrul Bisericii

 

CopiiAșa cum arătam și mai sus familia și școala au un rol esențial în cateheza (educația religioasă) a copiilor însă aceasta poate fi cu adevărat înțeleasă, însușită și aplicată în viața de zi cu zi numai prin participarea activă și trăirea în Biserică.

De aceea preotul trebuie să aibă mereu activități și programe catehetice adaptate vârstei, puterii de înțelegere și nevoilor celor mici. Iată doar câteva idei ce ar putea fi puse în practică fără prea mare efort din partea celor mici:

  1. Scurte vizite la biserică în care preotul să le arate încăperile Bisericii și obiectele de cult
  2. Cunoașterea unor scene biblice sau a Sfinților prin privirea unor icoane ce vor fi explicate ulterior de preot pe înțelesul copiilor.
  3. Realizarea unor ateliere de pictură sau muzică religioasă în care cei mici să învețe să-și manifeste talentul și dragostea față de Dumnezeu. Aici ar avea ocazia să învețe să picteze o icoană dragă lor pe care să o ia acasă sau care să fie păstrată la Biserică, să învețe să cânte sau să scrie poezii religioase sau să confecționeze brățări, cruciulițe, ouă încondeiate etc.
  4. Implicarea copiilor în cântarea religioasă sau în citirea rugăciunilor începătoare.
  5. Luarea celor mici în Altar unde aceștia au șansa de a vedea veșmintele și rânduiala Proscomidiei, Liturghiei sau Vecerniei
  6. Susținerea copiilor în procesul de cunoaștere și înțelegere a Slujbelor Bisericii prin explicarea acestora întrun mod și o măsură adecvată capacității lor de înțelegere, printrun limbaj cât mai simplu de înțeles.
  7. Dialoguri libere între preot și cei mici in care aceștia să-i adreseze orice întrebări, curiozități sau nedumeriri legate de credință
  8. Obișnuirea celor mici cu Sfintele Taine prin Împărtășire și Spovedanie a celor mai mari de 7 ani.
  9. Cultivarea virtuților filantropice prin vizite în cadrul unor spitale, case de copii sau implicarea lor benevolă în campanii de ajutorare precum „Cei mici fac lucruri mari“ desfășurat în luna martie pe tot cuprinsul Patriarhiei Ortodoxe Române.
  10.  Organizarea unor mici pelerinaje la diverse Biserici sau Mănăstiri din țară unde se află diverse icoane cunoscute sau Moaște ale unor Sfinți.

La acestea se pot adăuga multe alte activități specifice, organizate de fiecare preot sau parohie. Prin toate aceste activități Biserica susține copiii și tinerii în descoperirea și cultivarea valorilor și virtuților religios morale, călăuzindu-i în a fi urmași de cinste și oameni bine-plăcuți lui Dumnezeu care prin sinceritate, implicare, sensibilitate, blândețe și înțelepciune pot contribui la bucuria celor din jur.

 

Relația copiilor și tinerilor cu Hristos

 

CopiiÎn ciuda unor încercări repetate de a afirma că tinerii și copiii de azi nu mai sunt apropiați de Dumnezeu sau că Biserica și ora de religie sunt niște lucruri ce nu îi reprezintă, din ce în ce mai mulți tineri și copii se apropie de Hristos. La fiecare Liturghie putem vedea ușor cel puțin 5-10-15 sau chiar mai mulți copii împărtășindu-se sau rugându-se.

O mulțime de tineri ce-și caută identitatea își regăsesc liniștea împreună cu Hristos. El este Cel care în vreme de cumpănă ori de încercare le stă alături ca prieten fără a cere nimic în schimb, El este Cel care chiar și atunci când greșesc le stă alături fără a-i judeca, fără a-i mustra, ai judeca ori a-i stânjenii pentru lipsurile lor. El se apropie de ei cu dragoste și luându-i în brațe le curăță sufletele cu dragoste în Jertfa Sa și îi duce la liman liniștit, potolind grijile, temerile și furtunile inimii lor așa cum nimeni altcineva nu poate să o facă.

Hristos a fost mereu un prieten al copiilor așa cum și aceștia i-au fost mereu alături. Primii mucenici creștini au fost copii, cei 40 000 de prunci uciși de Irod cel Mare în încercarea disperată a unui om mândru și însetat de putere de a nu pierde stăpânirea cei fusese dată în vremelnicia acestei lumi. În copilăria mea citisem o carte ce relata activitatea Mântuitorului din Capernaum pornind de la momentul în care doi copii, îl întâmpinau pe malul mării, rămânându-i alături pe toată durata lucrării Sale de acolo.

Nu se știe dacă episoadele descrise de Else Vlug în acea carte erau reale căci Evangheliile nu menționează nimic despre asta însă cu siguranță Hristos a avut alătruri și copii în lucrarea Sa.

Toți cei trei Evangheliști Sinoptici: Matei, Marcu și Luca, au cuprins în Evangheliile lor cuvântul Mântuitorului în care Acesta cere de la noi curăția pruncilor pentru a ne face părtași Împărăției lui Dumnezeu și mustră pe Apostolii cei care opreau mamele ce își aduceau copii la Iisus. Marcu ne spune chiar că Hristos nu numai că i-a primit, i-a binecuvântat vi chiar i-a luat în brațe arătându-i lumii ca exemplu.

Conform unor relatări vechi păstrate în Sfânta Tradiție unul dintre acești copii luați pe brațe de Mântuitorul cu acel prilej ar fi fost Sf. Ignatie Teoforul (purtătorul de Dumnezeu, sau după unele traduceri „cel purtat de Dumnezeu“, el a fost urmaș al Sfinților Apostoli, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan.

Atât în Evanghelia după Marcu cât și în cea după Luca, Hristos arată că Dumnezeu se face cunoscut cu ușurință pruncilor, acelora care au inima curată și bucurându-Se „în Duh Sfânt“ El îi laudă și mulțumește lui Dumnezeu că a îngăduit a se face cunoscut lor zicând: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.“ (Luca 10,21)

De altfel la Praznicul Intrării în Ierusalim copiii au fost aceea care L-au recunoscut și mărturisit prima oară în public pe Hristos ca fiind Mesia. Ei au fost aceea care întâpinându-L cu ramuri de finic I-au cântat „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!“ (Matei 21,9)

Ca să arate cât de importanți și de prețuiți sunt pruncii înaintea lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor, în Evanghelia după Matei capitolul 18 ne spune următoarele „În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Matei 18, 1-7; 18,10)

Copiii ;i icoaneleAșadar copiii au fost mereu bine-plăcuți lui Dumnezeu fiind foarte apropiați de Hristos, Acesta i-a iubit, ocrotit și binecuvântat fără a se simți vreodată stânjenit de ceva, căci în Hristos Cel ce este desăvârșirea și dragostea fără de margini nu este nici măcar umbra de stânjenire în raport cu noi. El nu stânjenește și nu se simte stânjenit de nimeni și de nimic de aceea orice tentativă de separare a copiilor de Hristos pe motiv aceștia se simt lezați de prezența orei de religie sau a obiectelor cu caracter religios în școli sau de prezența la Liturghie sunt doar niște afirmații ireale și nefondate. Priviți o clipă la modul în care acești copii strâng cu drag aproape de suflet aceste icoane ce nu reprezintă altceva decât rodul muncii lor, evlavia și dragostea față de Dumnezeu și sfinții Lui și veți înțelege că Dumnezeu credința și Biserica fac parte din fundamentul ființei lor. Având în vedere că pruncii nu sunt altceva decât cel mai măreț dar a lui Dumnezeu fie și gândul sau încercarea de a-i separa de Hristos este o absurditate. Cum am putea noi oamenii să separăm zidirea de Făcătorul ei? Poți oare separa mierea de stup sau căldura și lumina naturală de soare? 

De-a lungul a două milenii mii de martiri și mucenici și-au pus viața pentru Hristos, au murit tocmai ca nimeni, niciodată să nu poată separa pruncii care sunt urmași ai acestui neam de Hristos. Tocmai ținând cont de dragostea și de jertfa acestora, în Dumnezeiasca și nemăsurata Sa dragoste și smerenie Hristos trece peste măsura timpului, a morții și a vremelniciei, El vine în permanență și trăiește acum odată cu noi, El este, a fost și va rămâne prietenul și tovarășul cel mai Bun, Singurul nu ne va părăsi niciodată, nici pe noi și cu atât mai puțin pe cei mici.

Referindu-se la relația noastră cu Dumnezeu, un părinte foarte drag inimii mele Pr Conf Prof. Dr Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna“ din Sibiu, în conformitate cu tâlcuirile Sfinților Părinți, o asemăna în repetate rânduri cu o cină la care Împăratul Hristos ne cheamă și ne așază ca pe niște boieri dând tuturor din belșug. El este Singurul care le împarte toate din belșug, chiar și pe Sine Însăși, Cel ce „Se frânge şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se frânge şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte”. (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur) De asemenea același părinte face o paralelă între Făt-Frumos care merge în adâncul pământului ca să o salveze pe Ileana Cosângeana asemeni lui Hristos care S-a pogorât la iad ca să o slobozească pe Eva și odată cu ea pe tot neamul omenesc, arătând astfel cât de adâncă și de nedesfăcut este legătura poporului român și a copiilor noștri cu Dumnezeu..    

 

Relația copiilor cu familia

 

CopiiFamilia, nucleul de bază al societății și locul unde copii se simt cei mai fericiți, mai ocrotiți și mai iubiți ca nicăieri. Părinții primele persoane cu care copiii intră în contact și cei care îi călăuzesc în cunoașterea și descoperirea lor și a lumii. În familie primim primele lecții de viață, aflăm ce e bine și ce e rău, cum să ne însușim anumite virtuți sau să ne ferim de anumite greșeli, păcate sau căderi și cum să ne comportăm și să ne integrăm în viața socială.

Părinții ne învață dragostea, răbdarea, iertarea, jertfelnicia și buna cuviință, ei sunt cei care își pun dragostea, sufletul, timpul și viața în joc pentru noi și pentru a ne duce spre bine, spre Hristos. Părinții sunt cei care ne veghează în fiecare zi, ne iubesc necondiționat indiferent de greșelile sau de neputințele noastre, ne poartă de grijă oriunde și oricât de mari am fi și plecându-și genunchii își înalță ochii și sufletul pentru noi în fiecare zori de zi sau apus de soare.

Cu toți suntem de acord că scumpii noștri copii sunt întrun permanent proces de dezvoltare, schimbare și maturizare și că pot fi lesne influențați în bine sau în rău, și au permanență nevoie de un exemplu bun, de aceea părinții au o lucrare dificilă dar sfântă ce implică multă dragoste și răbdare și de susținerea familiei și a societății în acest drum al lor spre cunoașterea de sine.

E un drum frumos, zâmbetul unui copil, bucuria de al vedea fericit și împlinit nu poate fi cuprinsă în cuvinte dar ca orice urcuș și acesta e uneori greu și plin de dificultăți și tocmai de aceea Sfântul Apostol Pavel dă în repetate rânduri în epistolele sale numeroase sfaturi atât copiilor cât și părinților.

În Epistola către Efeseni capitolul 6 se adresează întâi copiilor îndemnându-i la ascultare zicând Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate."Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ", iar apoi în versetele următoare se adresează părinților „Și voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului. “ (Efeseni 6.1-4) tot el este cel care mângâie sufletele copiilor și arată dragostea părinților atunci când în Epistola către Evrei capitolul 12 versetele 5-15 vorbește despre mustrarea lui Dumnezeu și a părinților zicând „aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte". Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece. Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul, Veghind cu luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molipsească.“ (Evrei 12,5-15)

Înțeleptul împărat Solomon în pildele sale adresează și el câteva îndemnuri și sfaturi atât părinților cât și copiilor și tinerilor.

În capitolul 22 sfătuind părinții zice „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea. (Pilde 22,6) și „Dacă nebunia se pripășește în inima celui tânăr, numai varga certării o va îndepărta de el.“ (Pilde 22,15 dar apoi mângâie și înțelepțește tinerii grăind „Pleacă urechea ta şi ascultă cuvintele celor iscusiţi şi inima ta îndreapt-o spre ştiinţa mea. Este plăcut dacă tu le păstrezi înlăuntrul tău. O, de-ar sta toate pe buzele tale! Pentru a-ţi pune nădejdea în Domnul, vreau să-ţi dau învăţătură astăzi. Oare nu ţi-am aşezat în scris în nenumărate rânduri sfaturi şi învăţături, Ca să-ţi fac cunoscut credincioşia cuvintelor adevărate şi să răspunzi prin cuvinte de bună credinţă, celor ce te întreabă?“ (Pilde 22,17-21)

Apostolul Pavel încheie apoi sfaturile către părinți și copii adresând fiecăruia un îndemn de suflet:

"Puneţi la inima voastră toate cuvintele pe care vi le-am spus eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia;

 

Relația copiilor cu societatea

 

CopiiFiecare dintre noi are responsabilitatea de a iubii, de a îngrijii și de a ajuta copiii, având grijă ca nimic să nu le lipsească. Dar mai presus de datoria de a le asigura cele trebuincioase din punct de vedere material, avem o datorie mult mai mare aceea de a le fi modele, exemple și călăuze spre mântuire.

Responsabilitatea noastră față de copii și tineri este una majoră căci ei sunt cei care mâine vor forma societatea și poporul de mâine, ei sunt cei care pot contribui la desăvârșirea lumii sau la poluarea și distrugerea ei. Ei sunt cei care pot preschimba prin credință, dragoste și înțelepciune, lumea întrun loc și un timp de pace, binecuvântare și har sau se pot pierde în ispite, lupte, egoism și patimi fără a ajungr nicăieri, alegerea este acum în mâinile lor dar noi toți suntem datori a le oferii cel mai bun exemplu viețuind noi înșine cu Hristos.

Chiar dacă noi adesea nu suntem mereu conștienți de această imensă responsabilitate pe care o avem față de societate, față de cei mici și față de Hristos, Acesta rămâne foarte clar și ferm și ne avertizează foarte clar și ferm:

„Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9, 42)

Iată dar cât de mare este responsabilitatea părinților, a dascălilor, a preoților și a fiecăruia dintre noi căci fiecare din noi vom da răspuns înaintea lui Hristos pentru ei Să luăm dar aminte la cuvintele Scripturii și să păzim copiii în sfințenie, curăție, bunătate, blândețe și înțelepciune ca pe niște mărgăritare de mult preț și când va sosi ceasul Judecății celei de obște să-i punem înaintea lui Hristos așa cum i-am primit curați și buni dar sporind în fapte bune și în înțelepciune ca astfel toți să ne bucurăm în viața veșnică de plata bunei chivernisiri și să ne învrednicim de șederea cea dea dreapta cu Hristos.

Ce învățăm sau am învățat de la copii?

 
Același părinte Constantin Necula menționat anterior, vrând să arate că Dumnezeu, că Hristos lucrează prin pruncii Lui ne-a relatat odată o poveatioară pe care cu îngăduința lui Dumnezeu aș vrea să v-o pun la suflet pentru că mi-a plăcut foarte mult.

Copii„Se spune că odată un uriaș avea o grădină foarte frumoasă și pe când stătea el așa priveghind toată frumusețea grădinii pe care o credea numai a lui, băgă de seamă că grădina lui se umplu de copii ce se jucau veseli și atunci mâniindu-se i-a scos afară cu mânie și multă zarvă. Dar plecând el la alt uriaș ca să se laude l-a întoarcere după multă vreme, își află grădina uscată.

În zadar încercă să o ude și să o îngrijească, nimic din toate acestea nu dădea roade. Dar întro dimineață, trezit în zori de zi de cântecul unei păsări, băgă de seamă că un Prunc se strecură în grădină și atingând plantele le readucea la viață.

Atunci venindu-și în fire a spart gardul lăsând copiii să se joace și ani de-a rândul a încercat să afle cine era Acest copil și cum îl putea răsplăti. L-a regăsit târziu cu puțin înaintea morții sale, Copilul, rănit la mâini, la picioare și în coastă, îl privi blând dar uriașul mâniat peste măsură făgădui să caute și să ucidă pe cel ce Îl rănise pe copil însă Acesta, zâmbind îi răspunse „Nu, nu e nevoie, Acestea sunt Rănile iubirii Mele“.

Motivul pentru care am dorit să împart această poveste cu voi a fost dorința de a sublinia că nu de puține ori cei mici se dovedesc a fi vase alese ale Duhului Sfânt și Hristos, atingându-Se de sufletele noastre, renaște prin ei și exemplu lor, florile virtuților.

Voi încheia acest lung cuvânt cuvânt despre copii și copilărie, cu o mărturisire de suflet, recunoscând fără ezitare sau sfială că adesea, cele mai frumoase și mai adânci lecții de viață și de credință, din darul și dragostea lui Dumnezeu, le-am primit de-a lungul vremii tocmai de la copii.

Unii din ei m-au învățat că indiferent de încercările vieții, de greutatea crucii sau de reacția lumii nu trebuie să renunțăm la visele și dorințele noastre dacă lucrarea pe care o avem de împlinit e bună și folositoare sufletului. Alții mi-a fost exemplu de strădanie și stăruință în lucrare, ori ce înseamnă jertfelnicia și dragostea de aproape și că prin acestea fiecare din noi poate așterne un zâmbet, un strop din bucuria și lumina lui Hristos pe chipurile celor din jur. Tot copiii m-au învățat că indiferent de greutăți viața rămâne totuși cel ma neprețuit dar și împreună cu Hristos și cei dragi le vom birui toate. Că și atunci când lucrurile par imposibile nu trebuie să renunțăm ci să rămânem statornici cu credință în Hristos care toate le poate și nu ne va părăsii niciodată. Stând alături de copiii bolnavi de cancer în ultimii ani am învățat foarte multe despre suferință, răbdare, luptă, curaj și biruință, despre cât ne neprețuită este fiecare clipă a vieții, peste care noi trecem adesea mult prea ușor și mai ales că pentru a fi fericiți și ai face și pe alții fericiți prefăcând o clipă întrun crâmpei de veșnicie e nevoie de atât de puțin.

Copiii cu deficiențe de vedere de la Buzău mi-au arătat că Dumnezeu lucrează în chip minunat și pune în fiecare din noi tot ceea ce trebuie pentru a reuși și dincolo de lumina din priviri avem una mult mai măreață, lumina lui Hristos, lumina Adevărului ce nu se pune sub oboroc, acel crâmpei de veșnicie care ne dezvăluie chipul tainic a lui Hristos prezent în fiecare din aproapele nostru, călăuzindu-ne spre Veșnicie.

Iată doar câteva din minunatele lucruri pe care Dumnezeu mi-le-a pus la suflet prin acești copii și sunt sigur că fiecare din noi poate învăța foarte multe din curăția și bunătatea pruncilor cu singura condiție de a ne deschide mintea și sufletul.

Chiar dacă în această ultimă parte nu am dorit să menționez pe nimeni cu numele, mă plec umil înaintea lui Dumnezeu cu adâncă recunoștință pentru toată dragostea ce o revarsă asupra mea și aș vrea să mulțumesc părinților, bunicilor, profesorilor, preoților, profesorilor și vouă minunaților mei tineri și copiii de la care am învățat atât de multe.

Vă îmbrățișez pe toți cu smerită și frățească dragoste în Hristos mulțumind pentru toate și vă doresc tuturor un sincer și călduros „LA MULȚI ANI” și sper din suflet că bucuria și inocența copilăriei nu vă va părăsii niciodată și astfel ne vom bucura mereu împreună de lumina lui Hristos în veșnicie.

Al vostru prieten, Răzvan

Amintiri de pe băncile școlii

Am acceptat cu multă bucurie solicitarea de a scrie câteva rânduri cu ocazia acestui moment aniversar deoarece am considerat că este o foarte bună oportunitate de a-mi manifesta respectul și recunoștința față de toți aceea care mi-au fost dascăli dar și o șansă de a împărtășii cu voi elevii sau absolvenții Școlii Generale „Gheorghe Lazăr“ câteva cuvinte de suflet despre experiențele avute în cadrul școlii dar și despre modul cum acestea au contribuit la formarea mea de până acum.

Chiar dacă datorită dizabilității pe care o am mi-a fost puțin mai greu să ajung la școală și am beneficiat de învățământ la domiciliu, am o mulțime de amintiri frumoase din acea perioadă, fiecare vizită pe care o făceam în cadrul școlii, fiecare clipă petrecută alături de colegii și profesorii mei rămânând în sufletul meu un prilej de mare bucurie și aducere aminte.

Se spune pe bună dreptate că fiecare loc, fiecare om, fiecare eveniment, fiecare etapă a vieții noastre contribuie la dezvoltarea și formarea noastră însă și aceste cuvinte sunt cu atât mai reale în cadrul școlii unde elevii sub călăuza profesorilor sunt chemați să-și descopere și să-și dezvolte capacitățile și valorile fiind formați și ajutați să devină nu doar elevi buni ci niște oameni vii, cetățeni activi ai societății de mâine.

În școală am întâlnit mulți dascăli deosebiți care mi-au insuflat respectul lor, seriozitatea, răbdarea, perseverența, dragostea și dăruirea lor reușind astfel să lase în sufletul meu un crâmpei din ființa lor ce va rămâne acolo pentru veșnicie.

Vizitatori

52.6%Romania Romania
12.5%United States United States
9.5%Italy Italy
4.1%France France
3.5%Republic Of Moldova Republic Of Moldova
2.9%Spain Spain
2.3%United Kingdom United Kingdom
1.7%Germany Germany
1.7%Russian Federation Russian Federation
1.1%Ukraine Ukraine

Today: 1
Yesterday: 6
This Week: 7
Last Week: 29
This Month: 108
Last Month: 114

Comentarii recente

  • Asociația Umanitară „Alexandru Damian“, un strop de lumină și alinare în viața copiilor bolnavi de cancer

    • Roxana Popescu 12.05.2014 14:59
      Un articol foarte frumos. Pentru cei care sunt interesti sa fac voluntariat va recomand sa intrati ...
  • Cât costă un site?

    • Răzvan Ciule 28.09.2014 19:45
      Stimate domn vă mulțumesc pentru comentariu si va respect opinia, totuși consider că este necesar ...
       
    • anomim 09.04.2014 00:18
      :cry: gazduire 5 euro pentru un magazin virtual?:D si ssl? si vps, si cpu si baze de date serioase, si ...

Copyright © 2008-2014 All Rights Reserved. Toate drepturile asupra acestui site aparţin lui Răzvan Ciule. Pentru preluarea sau publicarea informaţiilor de pe acest site pe alte pagini vă rugăm să contactaţi autorul utilizand datele din cadru secţiunii de contact şi să precizaţi sursa. Orice modificare sau preluare a conţinutului fără consimţământul autorului reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.

SEO monitor