Vineri 19 Ianuarie 2018
Text Size

adrian-paunescuDupă ce o vreme îndelungată a purtat crucea suferinței alături de Hristos suferind de insuficiență cardiacă, respiratorie, renală și diabet, poetul Adrian Păunescu s-a mutat printre îngeri în această dimineață la ora 7.15 la vârsta de numai 67 de ani.

Zilele acestea presimțind cumva prematura mutare a maestrului din lumea cea plină de doruri în lumea cea fără de dor presa a difuzat numeroase emisiuni cu acest om cu adevărat deosebit. Cu greu pot descrie starea pe care sufletească prin care am trecut asearăurmărind în Emisiumea „Răi da buni , realizată de domnul Mihai Morar de la Antena 2.

Versurile și piesele compuse de marele poet m-au impresionat profund și pe mine și pe mama prin sensibilitatea și curăția sufletească pe care le transmit.

„Rugă pentru părinți“, Se urcă Basarabia pe cruce“, „ Colindul gutuii din geam“, „Ochii albaștrii ai lui Dumnezeu“ ori „Rugaciune pentru 1 decemcrie“ sunt doar câteva din poeziile marelui artist ce te cutremură în toată ființa și te impresionează până la lacrimi si te fac mândru că ești român. Prin poeziile și cântecele lui, acest mare om reușea mereu să te facă să îți iubești neamul, istoria, țara, viața și libertatea, reușea ca prin cultură să unească România și Basarabia, unire ce reprezenta de altfel marele lui ideal național.

Deși m-am născut abea în 1989 și nu am prins prea mult din activitatea Cenaclului Flacăra am avut totuși acum câțiva ani bucuria de a gusta din munca acestor oameni minunați prin intermediul mijloacelor mass-media, acum câțiva ani când domnul Păunescu a fost invitat pe un post alături de alți membrii ai renumitului cenaclu precum Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă, Ducu Bertzi ori Tatiana Stepa. Deși acea emisiune a început pe la ora 21 întinzându-se până spre 3-4 dimineața am rămas captivat fără a simții povara somnului, bucurându-mă de poezii sau piese precum Gorunul lui Horea, Tu Ardeal, Rugă pentru Părinți și multe altele, ajungând chiar să fredonez pe ici pe colo mici părți din cântecele ce îmi erau cunoscute. Azi aduc un omagiu domnului Păunescu și îi mulțumesc și lui și Tatianei și celor ce sunt încă vii pentru acea seară minunată.

Așa cum spunea mereu a iubit și a promovat talentul și de aceea nu s-a sfiit să îi ia alături și pe cei mai mici dacă aceștia o meritau, îmi amintesc că printre artiștii ce îi stateau alături în acea seară se număra și tânărul Noni Răzvan Ene, fost elev de chitară a Tatianei Stepa și care nu avea atunci mai mult de 10-11 ani dar care se încadra foarte bine ăn acea seară românească și îți mângâia sufletul cu vocea lui caldă. De altfel în ultimii ani marele poet era în fiecare an alături de tinerele talente la Festivalul pentru copii de la Mamaia. Îmi aduc cu drag aminte lacrimile pe care le-am văzut în ochii lui întro înregistrare din 2004 atunci când bunul meu prieten și frate de suflet Alexandru Ocu a interpretat alături de colega lui Diana Vartolomei piesa „Maluri de Prut” De altfel nu pot uita, bucuria din ochii dânsului pe care am anul acesta la Mamaia când aceeași doi copii au luat de data aceasta marele trofeu întro formulă mai extisă cu trupa Stars of Music, oferind publicului un moment 100% românesc, Atunci din motive pe care nu le cunosc s-a retras din juriul festivalului dar apoi s-a întors spunând ca are o datorie de suflet față de copii, față de public, față de organizatori. Profitând de mutarea la cer a domnului Aurel Manolache și a Mădălinei Manole, le-a vorbit atunci tinerilor despre valori, despre bucuria de a trăii despre frumusețea vieții. Aceasta a fost de altfel ultima oară când eu am avut ocazia de al auzi vorbind pe marele poet.

Dumnezeu l-a chemat acum acolo sus alături de bunii lui prieteni Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Nichita Stănescu și mulți, mulți alți români de cinste dar înainte de a pleca domnul Păunescu a vrut să ne mai lase un ultim mesaj ca dovadă a grijii și iubirii lui. Cu câteva zile înainte de a pleca printre îngeri a scris o ultimă poezie pe care cu îngăduința voastră aș vrea să o împart cu voi.

De la un cardiac, cordial

„De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.”

Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.

Iată că până și în ultimele zile ale vieții sale pe patul de spital el se gândea cu drag la noi și la Țară. Poetul care reușea să scrie un volum întro singură noapte era mereu stăpânit de dragoste, de dragoste pentru părinți și pentru neam și pentru frumos.Puțini au știut să scrie cu atâta sensibilitate despre părinți și de aceea vă pun înainte o altă poezie, una dintre perlele maestrului intitulată „Repetabila povară“, per să vă placă și vouă măcar atât de mult pe cât mi-a plăcut mie.

Repetabila povară

„Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.”

Însă dincolo de orice eu l-am iubit pe Adrian Păunescu pentru patriotismul lui. Deși a trăint în România el nu a uitat niciodată de Basarabia, locul nașterii sale o purta mereu în suflet, era un cunoscător al rănilor pe care românii din Basarabia le-au avut de îndurat dar în același timp nu i-a uitat pe Horea, Iancu sau alți înaintași ai neamului românesc de dincoace de Prut și reușea să te cutremure impresionându-te până la lacrimi cu dragostea lui față de țară și neam.

Basarabia pe cruce

„Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfârșit pământul,
Vin triburi, să ne ia pămînt și frați
Și-n fața lor abia rostim cuvântul
Și, prin tăcere, suntem vinovați.

Ce cale poate țara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Și nu știm învierea când va fi.”


Rugăciune Pentru 1 Decembrie

„Ne iartă, Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învață să urăști.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit și duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.”

(Adrian Păunescu, Româniada, Ed. Păunescu, 1993-1994)

E greu a cuprinde în cuvinte opera vastă a unui om cum este Adrian Păunescu dar mi-am dorit să împart cu voi câteva gânduri și simțăminte izvorâte din suflet, oferindu-vă și câteva detalii despre biografia și opera sa. Mai multe despre biografia autorului dar și lista cărților publicate o găsiți pe Wikipedia

Deși poetul Adrian Păunescu s-a mutat printre îngeri alături de mulți alți artiști el rămâne încă viu atâta timp cât noi îl vom păstra în suflet ,copii și tineri talentați precum Alexandru Ocu, Diana Vartolomei, Noni Răzvan Ene, Ion Moise Eădulescu și alți colegi de ai lor vor păstra în suflet și duce mai departe opera acestui mare român prin piesele și talentul lor, de aceea am decis să închei această postare cu 3 din piesele lor ce au fost scrise de marele poet.

DIALEX (Diana Vartolomei și Alexandru Ocu) -Maluri de Prut

Noni Ene- Ochii albaștrii ai lui Dumnezeu

Iun Moise Bădulescu-Rugă pentru părinți

Povestea maestrului Adrian Păunescu nu se încheie aici ci s-a oprit doar o clipă în lumea aceasta pentru a renaște în veșnicie.

 

Maestrul avea în o poezie „Te salut generaţie în blugi!“ acum când v-ați mutat la cer un urmaș al acelei generații deja mature vă salută cu respect aducându-vă un omagiu de suflet. NU VĂ SPUNEM „ADIO!“ CI „RĂMAS BUN, LA REVEDERE!“

Vizitatori

45.4%Romania Romania
12.5%Republic Of Moldova Republic Of Moldova
7.9%Italy Italy
6.8%United States United States
6.8%Germany Germany
4.5%United Kingdom United Kingdom
4.5%Spain Spain
2.2%Canada Canada
1.1%Portugal Portugal
1.1%Ukraine Ukraine

Today: 2
Yesterday: 2
This Week: 10
Last Week: 27
This Month: 50
Last Month: 96

Comentarii recente

  • Asociația Umanitară „Alexandru Damian“, un strop de lumină și alinare în viața copiilor bolnavi de cancer

    • Roxana Popescu 12.05.2014 14:59
      Un articol foarte frumos. Pentru cei care sunt interesti sa fac voluntariat va recomand sa intrati ...
  • Cât costă un site?

    • Răzvan Ciule 28.09.2014 19:45
      Stimate domn vă mulțumesc pentru comentariu si va respect opinia, totuși consider că este necesar ...
       
    • anomim 09.04.2014 00:18
      :cry: gazduire 5 euro pentru un magazin virtual?:D si ssl? si vps, si cpu si baze de date serioase, si ...

Copyright © 2008-2014 All Rights Reserved. Toate drepturile asupra acestui site aparţin lui Răzvan Ciule. Pentru preluarea sau publicarea informaţiilor de pe acest site pe alte pagini vă rugăm să contactaţi autorul utilizand datele din cadru secţiunii de contact şi să precizaţi sursa. Orice modificare sau preluare a conţinutului fără consimţământul autorului reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.

SEO monitor