Vineri 19 Ianuarie 2018
Text Size

afis-sf-nectarie-lansare-iasi

Azi 8 noiembrie la marele Praznic al Sfinților Arhangheli și Maimari Voevozi ai oștilor cerești, Arhanghelii Mihail și Gavril, în ajunul Prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, mare ierarh făcător de minuni și tămăduitor de boli, viețuitor al secolului XX are loc la Iași în parohia Sfântului Nectarie din cartierul „Alexandru Cel Bun“ lansarea volumului „Sfântul Nectarie, minuni în România”

Evenimentul va debuta așa cum se cuvine cu o rugăciune prin săvârșirea Slujbei Vecerniei cu Litie de la ora 17, urmată mai apoi de la ora 17 .30 cu lansarea propriu-zisă a volumului mai sus amintit.Mâine la prăznuirea acestui mare ierarh credincioșii Ieșeni vor putea lua parte la Slujba Utreniei de la ora 7.30, urmată de Acatistul Sfântului, Dumnezeiasca Liturghie de la ora 9 iar la sfârșitul Liturghiei de la ora 11.30 un Te-Deum, slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, dar și un Parastas pentru ctitorii și credincioșii adormii în dreapta credință.

afis-sf-nectarie-lansare-bucurestiDe asemenea același volum „Sfântul Nectarie, minuni în România” va fi lansat mâine 9 noiembrie char de prăznuirea Sfântului la București îm cadrul Librăriei Sophia din Str Bibescu Vodă nr 19, începând cu ora 18.00. La evenimentul de la București vor lua parte: Pr. Vasile Dabija, Ciprian Voicilă și Manuela Hărăbor.

Sperând că această carte apărută ptin grija celor de la Editura„ Egumeniţa“ cu binecuvântarea PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, vă pun și eu cu drag în grija Sfântului Ierarh Nectarie, atât de drag mie și îl rog să reverse asupra voastră măcar atâtea binecuvântări câte am primit și eu de la Dânsul.

Vizitatori

45.4%Romania Romania
12.5%Republic Of Moldova Republic Of Moldova
7.9%Italy Italy
6.8%United States United States
6.8%Germany Germany
4.5%United Kingdom United Kingdom
4.5%Spain Spain
2.2%Canada Canada
1.1%Portugal Portugal
1.1%Ukraine Ukraine

Today: 2
Yesterday: 2
This Week: 10
Last Week: 27
This Month: 50
Last Month: 96

Comentarii recente

  • Asociația Umanitară „Alexandru Damian“, un strop de lumină și alinare în viața copiilor bolnavi de cancer

    • Roxana Popescu 12.05.2014 14:59
      Un articol foarte frumos. Pentru cei care sunt interesti sa fac voluntariat va recomand sa intrati ...
  • Cât costă un site?

    • Răzvan Ciule 28.09.2014 19:45
      Stimate domn vă mulțumesc pentru comentariu si va respect opinia, totuși consider că este necesar ...
       
    • anomim 09.04.2014 00:18
      :cry: gazduire 5 euro pentru un magazin virtual?:D si ssl? si vps, si cpu si baze de date serioase, si ...

Copyright © 2008-2014 All Rights Reserved. Toate drepturile asupra acestui site aparţin lui Răzvan Ciule. Pentru preluarea sau publicarea informaţiilor de pe acest site pe alte pagini vă rugăm să contactaţi autorul utilizand datele din cadru secţiunii de contact şi să precizaţi sursa. Orice modificare sau preluare a conţinutului fără consimţământul autorului reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.

SEO monitor