Vineri 19 Ianuarie 2018
Text Size

sf-nectarie

Am decis să scriu această postare împărtășind cu voi  o mare bucurie pe care am trăit-o zilele acestea prin îngăduința lui Dumnezeu. Poate unii dintre voi știți deja că Sfântul Ierarh Nectarie, Arhiepiscopul Pentapolei și ocrotitorul Eghinei îmi este foarte foarte drag.

L-am descoperit pe acest Sfânt și Bun Părinte în urmă cu un an și ceva prin bunul meu frățior Alexandru Ocu, un tânăr Ieșean foarte credincios  ce mergea zilnic să se roage acestui mare ierarh al vremurilor din urmă, umplându-mi și mie sufletul de bucurie, atunci când îmi împărtășea lucrările minunate pe care le dobândea ca urmare a rugăciunilor înălțate către acest mare făcător de minuni.

Pentru că țin mult la el și ai lui atunci când am aflat că era în ceas de mare încercare am hotărât să fac și eu acatistul Sfântului, cerând cu umilință și nevrednicie ajutorul lui Dumnezeu pentru el, bunicii, vărul și rudele lui, precum și pentru câțiva din colegii lui care îmi deveniseră și ei frați de suflet.

Am început să fac acest acatist alături de cel al Mântuitorului Hristos cerând ajutor, mângâiere și întărire pentru toți cei suferinzi, întristați sau aflați la ceas de încercare, rugându-mă cu drag și dor în fiecare zi pentru aceștii frați ai mei.  Iar Dumnezeu Cel ce este Atotbun și Multmilostiv, cunoscând tainele sufletelor noastre și iubirea ce le-o port, a revărsat asupra noastră izvoare de har și binecuvântare. Deși nu am cerut nimic pentru mine, preferând doar să mă rog pentru îngerii ce mă înconjoară, prin mijlocirea Sfântului Nectarie am primit daruri de mare preț la care nici nu visam vreodată, pregustând un strop din bucuria Raiului de fiecare dată când făceam Sfântul Său Acatist și astfel la aprins în mine dorința arzătoare de a mă închina Sfintelor Sale Moaște.

Trebuie spus însă că deși Sfântul Ierarh Nectarie a viețuit în Grecia, Moaștele lui aflându-se în Insula Eghinei, ca urmare a rugăciunilor Sfântului ce a dorit ca un număr cât mai mare de credincioși să se poată bucura de binecuvântarea și lucrarea sa minunată, la multă vreme după mutarea Sa la cer, trupul său a început să se fărâmițeze, putând fi astfel împărțite în întreaga lume mici părticele din Sfintele Sale Moaște. România a fost și ea binecuvântată să primească părticele din Moaștele acestui Sfânt Părinte în mai multe locuri din țară: la Mănăstirea Radu Vodă din capitală, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, la Putna în Sfântul Altar dar și la Iași în cartierul „Alexandru cel Bun“ unde se află și cea mai mare biserică din țară ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nectarie din țara noastră.

 

biserica-sf-nectarie-iasi

O biserică nouă construită vreme de zece ani întrun cartier de oameni simplii și muncitori ce au fost călăuziți mereu de credință și dragoste față de Dumnezeu și Sfinții Lui, așa cum îi caracteriza și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în urmă cu mai puțin de un an întro predică rostită în Catedrala Patriarhală, chiar la prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie.  Alături de parohul lor Pr. Petrică Lehaci, întăriți în credință și dragoste jertfelnică, credincioșii acestei parohii au dus la bun sfârșit zidirea celui mai mare locaș de cult închinat Sfântului Ierarh Nectarie și astfel la data de 15 octombrie 2006 a fost sfințit Altarul, tot atunci fiind primită și o parte din Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie. Nu cunosc exact povestea  întemeierii acestui Sfânt Lăcaș însă din informațiile pe care le-am primit de la Alexandru această biserică a fost zidită ca mulțumire a părintelui după ce el însuși a fost tămăduit de cancer de catre Sf. Nectarie.

Cunoscând  toate acestea  dar și prietenia ce mă leagă de Teodor, Alexandru, Claudiu și Dănuț, am hotărât  împreună cu părinții mei ca după absolvirea examenului de Bacalaureat și admiterea la facultate să plecăm câteva zile la Iași. făcând astfel o bucurie și bunilor mei prieteni ce mă tot invitau să îi vizitez de vreo 2 ani. Prin mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, după un an de muncă am intrat cu bine la facultate și acum așteptam nerăbdător plecarea. Însă se pare că lucrarea lui Dumnezeu a fost alta și nu am mai ajuns în vacanța de vară. Deși bunii mei frățiori erau puțin dezamăgiți eu am rămas încrezător, convins fiind că nu peste multă vreme ne vom întâlni.

Cu toate acestea niciunul din noi nu bănuia măcar la aceea vreme ce lucrare minunată va pregătii Dumnezeu pentru noi. Niciunul dintre băieți nu se mai aștepta să le fac o vizită anul acesta dar eu am rămas încrezător și așteptam lăsându-le toate în voia lui Dumnezeu, păstrând mereu în minte cuvintele părintelui meu duhovnic care atunci când i-am mărturisit de ziua mea că mi-aș fi dorit să ajung la Iași la Cuvioasa  Parascheva și Sf. Nectarie mi-a spus blând și senin „Stai liniștit Răzvane, vei  ajunge, anul încă nu s-a sfârșit“.

La sfârșitul lunii septembrie aveam însă să primesc o veste la care nu mă așteptam dar care m-a făcut foarte fericit și anume că în luna octombrie în cel mult 2-3 săptămâni vom pleca pentru câteva zile la Iași. Bucuria cu care am primit vestea a fost foarte mare totuși am hotărât să nu le spun nimic băieților până când nu eram sigur că plecăm. Păstrarea secretului a fost destul de dificilă pentru că  vorbeam zilnic cu acești băieți minunați, având o relație foarte apropiată și acesta era defapt primul moment în care nu puteam să le împărtășesc bucuria mea. Totuși am preferat să nu stric surpriza chiar dacă eram foarte nerăbdător să aflu ce reacție vor avea la aflarea veștii.

Ca să fiu sigur că totul va fi bine, că băieții sunt acasă și că nu îi vom deranja, am hotărât să vorbesc cu părinții și bunicii lor. Aceștia s-au arătat chiar foarte fericiți și încântați de vestea pe care le-o ofeream, convinși fiind că va fi o surpriză foarte plăcută și pentru bunii mei frățiori. Am stabilit astfel de comun acord că îi voi anunța atunci când stabilim data exactă a plecării dar că viitorii noștri surprinși nu trebuiau să afle nimic despre asta decât atunci când ajungem în Iași. Acesta a fost defapt un bun dar dificil exercițiu de răbdare pentru mine și Dani, care era și el foarte nerăbdător să îl întâlnească pe Claudiu.

Deși Dani tot insista să ii scrie lui Clau, ba chiar  era  la un pas să ii spună lui Alex, atunci când acesta m-a sunat să îmi spună ceva, punându-se lângă telefon și șoptindu-i că pun la cale o surpriză și că plănuim să  mergem  la Iași, secretul a rămas bine păzit căci vorbind cu Alex am reușit să îi distrag atenția, singurul lucru pe care la înțeles vag  a fost cuvântul „surpriză“, însă atunci când a întrebat blând, vesel și curios „- Ai zis cumva surpriză? Ce surpriză?“,  i-am spus că i-s-a părut și că nimeni nu a spus nimic de vreo surpriză, reușind astfel să păstrăm secretul, fără a spune nici măcar unuia din băieți nimic.

Acest lucru a fost însă ușurat și de faptul că intervalul de timp până la plecare s-a scurtat. După ce la 1 octombrie cu multă lumină în suflet am pășit emoționat pe treptele facultății în prima zi a anului universitar, pregătindu-mi sufletul și mintea pentru a primi învățătura cea ziditoare de suflet, profitând de faptul că în acel sfârșit de săptămână aveam o zi liberă în plus, părinții mei au decis să plecăm spre Iași. Și astfel sâmbătă dis-de-dimineață ne-am făcut bagajele pornind la drum. Pe la amiază treceam deja pe tărâm moldav prin Pasul Tihuța.

Spmormantul_pr.cleopare seară ne-am oprit la Petru Vodă, locaș de spiritualitate ortodoxă, sperând să primim o binecuvântare de la Părintele Iustin Pârvu care însă era plecat la Aiud. Din grija lui Dumnezeu ca să nu rămânem fără de rod pașii ne-au fost purtați la Sihăstria unde am fost învredniciți a spune o rugăciune la mormântul Părintelui Cleopa, am fost miruiți și am primit untdelemn de la candela părintelui, intrând apoi cu suflet luminat în biserica mănăstirii unde am avut ocazia să-I mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit îmi fusese îngăduit să pornesc spre Sfinții Lui, făcând  o bucurie și prietenilor mei dragi. Tot acolo primit un cuvânt de folos, o binecuvântare și o icoană de la un Preacuvios Părinte, plecând cu pace spre Iași unde am ajuns în jurui orei 21, făcându-le o mare surpriză băieților care nu aflaseră nimic despre planul nostru până în momentul în care le-am bătut la ușă.

Cu greu pot descrie emoțiile pe care le-am le-am trăit atunci când am ajuns și l-am salutat pe domnul Neculai, lumina pe care am văzut-o pe fața lui Alexandru și Claudiu, ori bucuria ce care am simțit-o în sufletele și în glasurile lui Teo, Dănuț și Cristian atunci când le-am dat vestea că sunt la Iași. Deși nu am avut ocazia să văd prima lor reacție pentru că eram încă jos atunci când mama și Dani au urcat sus, îmi pot imagina ușor bucuria și emoțiile din sufletele lor, bucurie ce se putea citi cu ușurință și atunci când i-am întâlnit. Vreme de o jumătate de oră nici eu nici Claudiu și nici Alexandru nu am putut să facem nimic altceva, pur și simplu ne priveam cu drag, stând de vorbă fericiți și nu ne venea să credem că în sfârșit suntem împreună. Pentru o clipă am uitat de tot și toate, mă bucuram de lucrarea minunată a lui Dumnezeu.

Ca să înțelegeți și mai clar în ce stare eram vă voi mărturisii sincer că deși în general nu renunț la telefonul meu decât în situații de absolută necesitate, atunci când mama, care îl luase din mașină,  a vrut să mi-l returneze, i-am spus foarte senin „Lasă-l acolo, cine mai are acum nevoie de telefon?“. Abia peste vreo jumătate de oră de la sosire, după ce îmi revenisem puțin din starea euforică, am decis să îi sun  personal pe Teo, Cristi și Dănuț și să-i anunț căci deși fuseseră anunțați de Alex că sunt în fața blocului său, aveau încă îndoieli, crezând că e o glumă.

Reacțiile lor mi-au umplut sufletul de bucurie și lumină. Mirarea lor a fost însă oarecum lesne de înțeles având în vedere că vorbisem acum câteva ore și nu le spusesem nimic despre ce aveam să fac. Singurul dintre băieți de la care am încercat să obțin în mod direct o informație, fără ai spune însă nimic despre motivul pentru care o cer, a fost Cristian Lucache, un tânăr ieșean prieten apropiat și coleg cu Alexandru și Dănuț, un băiat foarte cuminte. sensibil și bun, pe care deși îl știam doar de vreo o lună și ceva, mă atașasem foarte rapid, considerându-l la fel ca și pe ceilalți băieți „frățiorul meu drag“. Cu numai câteva zile înainte de a pleca, după ce stabilisem data plecării, l-am întrebat mai pe ocolite ce planuri are în acel sfârșit de săptămână, mi-a răspuns că este acasă și așa cum era de așteptat m-a și întrebat de ce îi cer această informație dar i-am spus că pentru moment nu ii pot răspunde. Sincer ca întotdeauna Cristian mi-a spus fără să insiste că este o fire foarte curioasă, îi plac surprizele și știe să păstreze un secret. I-am explicat însă  la aceea vreme că nu mai are mult de așteptat și îl rog să mai aibă puțină răbdare. Nu a bănuit nimic așa că vă puteți lesne imagina ce bucurie era în sufletul lui când a aflat de surpriză.

Am stabilit împreună cu cei 5 frățiori  ai mei că ne vom întâlni toți a doua zi, dis-de-dimineață la Liturghie la Sfântul Nectarie. În sfârșit aveam ocazia de a îmi împlinii o veche dorință, puteam în sfârșit să mă rog cu umilință, nevrednicie și multă bucurie în suflet alături de frații mei mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am învățat de la acești oameni minunați, pentru că mi-a îngăduit ai întâlni și a mă bucura împreună cu dânșii, stându-le alături și punându-i în fiecare clipă a vieții mele în Mâinile lui Hristos, sub Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului. Am mulțumit împreună lui Dumnezeu pentru toate fiind părtași la Utrenie, Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos și Dumnezeieasca Liturghie, închinându-ne fericiți la  Moaștele Sfântului Nectarie, Veșmintele Cuvioasei Parascheva și înaintea a două icoane Făcătoare de Minuni, una a Mântuitorului și una a Maicii Domnului ce au plâns în urmă cu câțiva ani. Un moment aparte a fost însă cel în care m-am închinat la racla cu  Moaștele Sfântului Nectarie. Atunci când am fost ridicat de ai mei în picioare pentru a atinge Sfintele Moaște am rămas câteva minute cu fruntea pe Sfintele Moaște, sărutându-le și mulțumindu-I Sfântului pentru acest mare dar și pentru cei ce mi-au fost mereu alături, am simțit un fior din cap până în picioare  și dintr odată am simțit că o putere de sus mi-se scurgea prin tot corpul și pentru prima oară am simțit că nu eram doar susținut ci mă sprijineam pe picoarele mele. M-am bucurat văzând că deși are dimensiuni vaste, locașul a fost plin de credincioși.

După ce am căpătat hrana cea ziditoare de suflet și mare mângâiere de la Hristos și Sfinții Lui, am ieșit  din biserică cântând troparul Sfântului Ierarh Nectarie și am mai rămas puțin de vorbă cu Dănuț și Teo făcându-le câte un mic dar de suflet menit să le amintească de mine, de frumoasele momente ce le-am petrecut împreună și dragostea frățească ce le-o port. Deși am stat doar câteva ore împreună cu dânșii dese ori în vremea rugăciunii îi țineam de mână ori îi mângâiam cu drag, dorind astfel să le transmit măcar o fărâmă din prietenia și dragostea pe care o simțeam de atâta vreme față  de dânșii. Am stat puțin cu ei dar sper că am reușit să le fac o bucurie, că am reușit să le ofer în mod real și sincer prietenia și dragostea mea frățească făcându-i fericiți. Înainte de a ne despărții le-am oferit și lor un mic dar de suflet, punându-i cu drag sub ocrotirea și binecuvântarea lui Hristos  Emoționat fiind și fericit, am uitat însă să fac poze cu ei, însă chiar dacă nu am făcut poze cu Teo, Dănuț și Alex, voi păstra acele clipe minunate în sufletul meu. Sper din suflet că această surpriză neașteptată să fi fost o mare bucurie pentru dânșii, cel puțin la fel de plăcută pe cât a fost pentru mine, căci fără a exagera cu nimic voi spune simplu și sincer că aceste 2 zile au fost cele mai fericite zile ale vieții mele și asta din simplu motiv că eram împreună cu dânșii. Deși nu am avut bucuria de al întâlni și pe Cristian, l-am simțit cu sufletul alături de noi, fericit fiind că îl cunosc și înainte de a pleca de la Iași i-am lăsat și lui un dar menit să îl binecuvânteze, să-l ocrotească și să îl întărească neîncetat pe el și pe ai lui, rugându-l pe Alex să i-l ofere cu toată dragostea mea atunci când se vor întâlni.

Însă acesta nu a fost sfârșitul periplului nostru în „Cetatea celor 7 coline“ căci după liturghie, ne-am întors acasă la bunicii lui Alex, unde ne așteptau cu drag Dani, Claudiu și bunicii lui.După ce am gustat o porție de sarmale preparate întrun mod specific zonei cu mămăligă, smântână și pește, precum și o gustoasă plăcintă cu brânză, ne-am făcut bagajele, ne-am luat la revedere de la Alex și doamna Iordache și am plecat alături de Claudiu și domnul Neculai să ne închinam la Moaștele Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva.

moastele-sfantei-cuvioasei-maicii-noastre-parascheva

Legat de acest moment duhovnicesc aș vrea să împărtășesc cu voi câteva gânduri de suflet. Alături de alți vreo 50 de credincioși am așteptat cu răbdare și multă bucurie în suflet să ajungem să ne închinăm vreme de câteva secunde la Moaștele Cuvioasei și chiar de nu am fost învrednicit a le atinge ori a le săruta, am fost fericit că le-am văzut și că am primit puțină vata ce fusese atinsă de ele.  Tot aici s-au petrecut alte 2 momente aparte pe care cred că le voi păstra mereu în inima mea: momentul în care am fost ridicat de ai mei pentru a săruta o icoană a Maicii Domnului cu pruncu simțind exact aceiași lucrare minunată ca și la Sf Nectarie  și un alt moment petrecut la în catedrala veche unde am făcut un mic popas de rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Nu voi uita niciodată momentul în care ajuns acolo Claudiu sărută icoanele apoi îl întreabă senin pe Dani dacă îi îngăduie să spună o rugăciune, îndată după răspunsul afirmativ al fratelui meu în mai puțin de o secundă micul meu îngeraș s-a pus în genunchi rostind o rugăciune. L-am privit în taină fericit, fără ai spune nimic dar în sinea mea cugetam zicând „Ia aminte suflete al meu că iată îngerul acesta curat fiind se pleacă cu smerenie înaintea Stăpânului său dar tu păcătosule cum vei sta înaintea Ziditorului tău?“ Deși eram conștient că nu sunt vrednic a-mi înălța ochii spre cer, am îndrăznit totuși să o fac, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate bucuriile pe care mi-le îngăduise în aceste zile minunate și pentru tot ce am învățat de la acești dragi frățiori ai mei, punându-i în grija Lui părintească.

Apoi am plecat pe urmele marilor noștri oameni de cultură prin Parcul Copou poposind pentru o clipă la Teiul lu Eminescu, Alea Culturii Moldave,, trecând pe lângă plopii fără soț ori  Bojdeuca lui Creangă. Eram fericit alături de părinții mei, Dani, Claudiu și d-l Nicu ce ne-au călăuzit cu mult drag peste tot. Aerul curat, cerul senin, verdele parcului și mireasma florilor, precum și gândul că pășam în niște locuri cu adâncă însemnătate istorică îmi umpleau sufletul de multă pace și bucurie.

 teiul_lui_eminescustatuia_lui_eminescu_iasistatuia_cu_lei

 bojdeuca

După ce am văzut o mica panoramă a orașului, ne-am luat rămas bun de la Claudiu și domnul Niculai, reiterând o invitație pe care am adresat-o fiecăruia din bunii mei frățiori, dorindu-mi să îi revăd la Zalău cât mai curând. Trebuie însă să vă spun că pe tot parcursul drumului pe care l-am făcut prin oraș alături de domnul Nicu și nepotul său am fost cel mai fericit căci stând lângă Claudiu am putut să îl strâng cu drag la piept oferindu-i adesea și câte o sărutare frățească.De altfel acesta a fost și modul în care mi-am luat la revedere de la frățiorul meu drag, întrebându-l dacă îmi îngăduie să îi ofer un ultim sărut, menit să îmi mai aline dorul până ne vom revedea. După răspunsul lui afirmativ i-am oferit un ultim sărut pe creștet, îmbrățișându-l. și apoi ne-am luat rămas bun. Așa cum spuneam nădăjduiam ca acel ultim sărut pe creștet să îmi aline dorul până când ne vom revedea însă din păcate nu a fost așa căci nici nu ieșisem bine din oraș și deja îmi era foarte foarte dor de  frățiorii mei dragi. Și înainte îi iubeam enorm pe acești băieți minunați și chiar aș fi spus că mai mult de atât chiar nu se poate dar brusc îmi dădeam seama că acum îi iubeam de cel puțin 100 de ori mai mult. Eram așadar fericit că reușisem să îmi împlinesc această mare dorință, făcând o bucurie și bunilor mei frățiori. Dani era și el fericit și singurul nostru regret a fost acela că nu am putut sta mai mult. Căci astfel Daniel avea ocazia să se joace mai mult cu Claudiu iar eu aș fi avut bucuria de a vizita și restul orașului, întâlnindu-l și pe Cristian, acceptând în același timp și  invitația caldă pe care Teo și mama lui ne-au adresat-o, mai ales că Teodor a fost primul pe care l-am cunoscut dintre băieți și mi-ar fi făcut mare plăcere să le întâlnesc personal pe sora și mama lui, ce ș-a luat o zi liberă special pentru a ne cunoaște. Însă din păcate nu am putut accepta invitația căci pașii ne-a fost purtați spre Roman și Piatra Neamț.

Dis-de-dimineață ne-am pornit din nou la drum, mergând dinspre Piatra Neamț spre Petru Vodă, fiind învredniciți după câteva ore de așteptare și rugăciune să primim și o binecuvântare de la Părintele Iustin Pârvu. Am ajuns acasă puțin după miezul nopții, eram obosiți dar fericiți de darurile minunate pe care ni-le îngăduise Dumnezeu, încheind călătoria noastră cu o urare caldă căci trebuie spus că prin mila și lucrarea minunată a lui Dumnezeu, fără a avea nimic planificat, am făcut această călătorie la Iași cu doar câteva zile înainte ca Alexandru să împlinească 14 ani.  Deși nu am fost cu el marți la ceas aniversar sper totuși că le-am făcut tuturor o surpriză plăcută și că au fost și ei măcar la fel de fericit pe cât am fost eu alături de ei.

Aceasta a fost frumoasa poveste pe care am trăit-o alături de Îngerii celor 7 coline, povestea unor zile minunate pe care nu le voi păstra mereu în suflet. În următoarele postări, cu îngăduința lor mi-am propus să împărtășesc cu voi și minunatele povești de viață ale acestor băieți minunați care deși nu îmi sunt rude sunt pentru mine frații mei de suflet, niște băieți minunați de la care am învățat enorm de multe și care îmi umplu inima de bucurie, pace și lumină prin credința, bucuria, talentul și sufletele lor curate.

Comments   

#5 Mioara V 2009-11-07 20:05
Mă bucur ca ai venit la Iași și ți-ai cunoscut în sfârșit prietenii și sper să ne cunoaștem și noi la anul.:-h
#4 Costelaș Alin 2009-11-05 19:29
Ești un prieten adevărat mult succes în cea ce faci și multă multă sanatate iți doresc…
#3 Teodor 2009-10-11 00:48
Întradevăr un adevărat prieten,care și-a dorit mult să ne vadă și iată ca dorința i s-a împlinit! :P o sa rămâi întotdeauna cel mai de preț dar al meu :-h
#2 Dănuț 2009-10-10 23:27
Întradevăr a fost foarte frumos și mă bucur încă odată că l-am cunoscut pe Răzvan un frate de suflet adevărat. Păcat că ne desparte atât drum de la IAȘI până la ZALĂU dar cu sufletul vom fi mereu aproape unul de celalalt. Mă bucur încă odată Răzvan ca te-am cunoscut, și te iubesc ca pe un frate adevărat.
#1 Claudiu 2009-10-10 23:24
Îmi place foarte mult ești un adevărat prieten

Vizitatori

45.4%Romania Romania
12.5%Republic Of Moldova Republic Of Moldova
7.9%Italy Italy
6.8%United States United States
6.8%Germany Germany
4.5%United Kingdom United Kingdom
4.5%Spain Spain
2.2%Canada Canada
1.1%Portugal Portugal
1.1%Ukraine Ukraine

Today: 2
Yesterday: 2
This Week: 10
Last Week: 27
This Month: 50
Last Month: 96

Comentarii recente

  • Asociația Umanitară „Alexandru Damian“, un strop de lumină și alinare în viața copiilor bolnavi de cancer

    • Roxana Popescu 12.05.2014 14:59
      Un articol foarte frumos. Pentru cei care sunt interesti sa fac voluntariat va recomand sa intrati ...
  • Cât costă un site?

    • Răzvan Ciule 28.09.2014 19:45
      Stimate domn vă mulțumesc pentru comentariu si va respect opinia, totuși consider că este necesar ...
       
    • anomim 09.04.2014 00:18
      :cry: gazduire 5 euro pentru un magazin virtual?:D si ssl? si vps, si cpu si baze de date serioase, si ...

Copyright © 2008-2014 All Rights Reserved. Toate drepturile asupra acestui site aparţin lui Răzvan Ciule. Pentru preluarea sau publicarea informaţiilor de pe acest site pe alte pagini vă rugăm să contactaţi autorul utilizand datele din cadru secţiunii de contact şi să precizaţi sursa. Orice modificare sau preluare a conţinutului fără consimţământul autorului reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.

SEO monitor